Poliția Română, reflexe de infractor versat.

Cum de ajunge, atât de des, Poliția Română, să lase impresia că se ocupă cu ascunderea urmelor unei fapte, asemenea infractorilor experimentați?

Sunt foarte multe aspecte ce nu stau în picioare în explicațiile poliției cu privire la accidentul mortal ce s-a produs în stațiunea 2 Mai, săptămâna trecută, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Asemeni unui infractor iscusit, IPJ Constanța pare că își așează, cu mâna, probele, creându-și alibiurile necesare pentru a scăpa basma curată și în acest caz, în care este clar ca lumina zilei că se face vinovată, cel puțin, de management defectuos și neglijență gravă. Asta dacă nu se vor proba și alte forme de vinovăție. Prea des Poliția Română se găsește în situația de a căuta scuze și a da explicații ridicole, totul, în încercarea de a-și justifica neglijența criminală, indolența, incompetența sau culpa.

Profesia de polițist este una vocațională și se bazează foarte mult pe proceduri. Polițistul trebuie să facă uz maxim de flerul cu care este înzestrat. Dacă nu-l are, să se lase de această profesie și să se apuce de altceva. În același timp, el trebuie să fie atent la detalii și să fie riguros și nediscriminatoriu în aplicarea procedurilor. De prea multe ori, mai ales atunci când au de-a face cu diverși baroni locali, șmecheri, delincvenți de lux, beizadele sau cu interlopi, reprezentanții Poliției Române simulează o lipsă de fler și o naivitate aparent inexplicabile (pur și simplu rămân impasibili față de niște factori declanșatori importanți), pentru ca, altfel, când aceștia îl întâlnesc pe cetățeanul de rând, să respecte scrofulos procedurile de lucru, ba uneori chiar să le abuzeze grav.

Astfel, un autoturism de colecție, condus, după miezul nopții, în plin sezon estival, pe perioada weekend-ului, pe soșeaua ce leagă două stațiuni de la malul mării, de către un tânăr de 19 ani, ce are permis de mai puțin de 4 luni de zile, care este însoțit și de alte persoane, iar în mașina căruia, în urma unui control sumar, sunt descoperite droguri, sunt, FIECARE ÎN PARTE, steaguri roșii, în măsură să-i declanșeze oricărui polițist instinctul investigator, să îi spună că ceva nu e în regulă. Scuza conform căreia, “conducătorul auto nu prezenta semne specifice consumului de substanțe psihoactive”, este stupidă și-l descalifică și mai mult pe cel care a invocat-o. Este inadmisibil să ai toate aceste condiții îndeplinite și să îl lași pe un individ, vădit iresponsabil, să plece, noaptea, la volanul unei mașini, care are, sau nu (cine poate ști), RCA valabil. Trebuia verificat la sânge, atât el, cât și autoturismul, verificate antecedentele și neapărat testat pentru consum de droguri, chiar dacă pentru asta ar fi fost nevoie să fie adus aparatul de la Iași și specialistul de la Sighetu Marmației.

Să susții că nu ai disponibil pe litoral aparat de tip Drug Test în timpul sezonului estival, pe perioada weekend-ului și că singurul care știe să-l utilizeze se afla în concediu medical, înseamnă ori o gravă greșeală de management, ori că îți bați joc de contribuabilii acestei țări, jignindu-le inteligența. Totuși, prima variantă pare a se exclude din moment ce, la numai două ore de când nici aparatul, nici specialistul, nu erau de găsit, s-a putut, totuși, face testarea pentru consum de droguri a, deja devenitului, criminal.

 IPJ Constanța joacă acum toate cărțile pe ipoteza că șoferul Vlad Pascu NU s-ar fi aflat sub influența drogurilor atunci când a fost dus la secție. Nu poate face proba acestei susțineri, pentru că nu a depus diligențele ce se impuneau pentru a-l testa la timp, așa că se folosește de tot felul de indicii, pentru a convinge opinia publică că această ipoteză se confirmă.

Și, pentru că Poliția Română pare că și-a pierdut abilitatea de a investiga, suntem nevoiți noi, civilii, s-o facem în locul ei.

Așa cum am scris mai sus, IPJ Constanța susține că, atunci când a fost dus la secție, șoferul nu consumase, încă, droguri. În sprijinul acestei afirmații, vine cu o apreciere subiectivă, “conducătorul auto nu prezenta semne specifice consumului de substanțe psihoactive”, dar crează și un scenariu.

Conform ipotezei înaintate de polițiști, acest șofer, cel care nu prezenta semne specifice de nimic, deci cu o stare psihică stabilă, ce nu ridica niciun fel de suspiciuni, a plecat de la postul de poliție, după ce îi fusese, în prealabil, întocmit un (nou) dosar penal pentru deținere de droguri, iar în următoarele 55 de minute a avut dispoziție și timp să meargă la o petrecere în Vamă, să se facă țăndări (consumând trei droguri diferite), să plece de acolo cu autoturismul și să intre cu acesta într-un grup de pietoni ce circulau pe marginea drumului. Toate acestea în doar 55 de minute (a fost eliberat de la secție la ora 04:30, iar la 05:25 a avut loc accidentul). Mie unuia, acest scenariu mi se pare fantezist și aș vrea ca aceste declarații să fie însoțite de probe.

Apoi, IPJ Constanța ne prezintă faptul că drogurile găsite în autoturism sunt diferite de cele cu care urma să fie descoperit drogat șoferul, ca și cum ar reprezenta o probă că acesta le-a consumat după plecarea de la secție. În fapt, această realitate NU exclude nicidecum posibilitatea ca șoferul să fi epuizat, pur și simplu, drogurile, sub influența cărora a fost găsit, înainte de a fi oprit în trafic.

Este foarte important de reținut și motivul pentru care a fost oprit ultima oară în trafic Mercedesul de colecție. Un apel de la 112, de la un alt participant la trafic. Ca un investigator civil, dar preocupat, mă întreb. Cum trebuie să se fi comportat în trafic Vlad Pascu, astfel încăt să-l determine pe un alt participant la trafic să sune noaptea târziu la 112, pentru a-l reclama? Reprezentanții IPJ Constanța susțin acum că șoferul care a sunat la serviciul de urgență, ar fi reclamat că „un autoturism circulă fără să respecte regulile de circulație”. Serios? Sunt și eu șofer, ca mulți dintre cei care citiți acum acest text. De câte ori ați sunat la 112 pentru că un autoturism circulă fără să respecte regulile de circulație? Astfel că, aș cere să fie făcută publică înregistrarea integrală a apelului la 112.

O anchetă internă seriosă și transparentă, așa cum ne-a asigurat domnul Predoiu că va avea loc, va proba orice susținere a IPJ Constanța și va face publice toate aceste detaliile. Altfel, Poliția Română va rămâne cu reflexe de infractor, opacă, rău voitoare, incompetentă și în slujba răufăcătorilor.

Foto: euronews.ro

Mai sunt doar câteva zile până la evenimentul Bucharest OMV Petrom 2023

Avem tricou, avem medalie, avem traseu, avem determinare, avem bună dispoziție, toate ingredientele unei curse reușite. Dar avem și o cauză umanitară de susținut.

Alerg pentru mine, pentru promovarea unui stil de viață echilibrat, dar o fac și pentru a-i inspira pe ceilalți și pentru cei care, din varii motive, nu o pot face. Anul acesta am decis să-mi atașez obiectivele sportive de o cauză nobilă. Se numește, Sara Maria. “Sara Maria a fost diagnosticata la scurt timp dupa nastere, dupa un examen RMN, cu o boala foarte rara, o malformatie a cerebelului care nu a fost vizualizata la morfologiile fetale- Sindromul Joubert – care are o incidenta de 1 la 100,000 de persoane.” Așa și-a început Sara Maria viața, cu 13 ani în urmă, atunci când părinții ei au început, și ei, lupta pentru a-i oferi acesteia o viață normală. Lupta pentru o viață normală înseamnă sute de ore/an de terapii multiple, complexe, istovitoare pentru copil și extrem de costisitoare pentru părinții. Pe Simona, mama Sarei, o cunosc bine, am fost colegi de muncă. Am fost, pentru că, la un moment dat, Simona a renunțat la locul ei de muncă, pentru a se dedica total Sarei. Voința Sarei și dedicarea părinților ei, mă inspiră. Din acest motiv, vă chem, pe toți, să veniți alături de mine în încercarea de a mai ridica puțin din povara ce-o poartă acești oameni pe umeri. Donațiile se fac foarte simplu, accesând acest link. Selectați apoi butonul “Vreau să fac o donație”, după care completați toate informațiile solicitate și faceți plata, proces pentru care este necesar un card bancar.

Ne vedem duminică, la București.

Cu mulțumiri anticipate și deosebit respect!

Alerg pentru Sara Maria, o adolescentă cu voință de fier

Anul acesta mi-am propus să alerg 1023 Km, adică cu aproximativ 50% mai mult decât am alergat anul trecut. În prezent, mă aflu la borna 322. În paralel, cu acest obiectiv ambițios, voi participa și la toate cele trei evenimente de alergare publică, organizate în București. Mai sunt mai puțin de două săptămâni până la Semimaratonul București OMV Petrom 2023, competiție la care m-am înscris, deja, la proba de 10Km.
Pentru că îmi place să cred că lucrurile bune nu le facem numai pentru noi, anul acesta m-am decis să alerg pentru Sara Maria, fetița unei foste colege de serviciu. “Sara Maria a fost diagnosticata la scurt timp dupa nastere, dupa un examen RMN, cu o boala foarte rara, o malformatie a cerebelului care nu a fost vizualizata la morfologiile fetale- Sindromul Joubert – care are o incidenta de 1 la 100,000 de persoane.”
Vă invit pe toți să mă susțineți, să-i cunoașteți povestea, accesând acest link și, împreună, să ridicăm puțin povara de pe umerii părinților ei, niște oameni care ne inspiră.

Donațiile se pot face foarte simplu, urmând link-ul de mai sus și opțiunea “Vreau să fac o donație”. Este necesar un card de debit. Tot acolo pot fi găsite și detalii despre fundație.

Vă mulțumesc anticipat! Cu deosebit respect! 🙂 🤝

Câteva gânduri despre Inteligența Artificială.

Nu m-am implicat până acum în discuțiile despre inteligența artificială. Lucrând în domeniul tehnologiei, înțeleg foarte bine rolul și utilitatea acesteia, înțeleg progresul tehnic. Totuși, înțeleg la fel de bine și efectul negativ al excesului de tehnologie, pot și anticipa, imagina, riscuri ce decurg din utilizarea acesteia dincolo de o anumită limită. În același timp, nu accept nici retorica, des întâlnită, de genul, dacă ai acceptat și utilizezi niște produse ale științei, e musai să accepți necondiționat, la pachet, tot ce se numește produsul științei. Omul, ca ființă, se naște liber să aleagă, să dozeze, să folosească numai ce consideră el că-i este de folos și i se și potrivește. Este aberant și abuziv să-i ceri o conduită de genul totul sau nimic. Cu atât mai puțin într-o societate care se pretinde liberă. Mă gândesc, cât de mult s-a blazat omul/societatea, cât de mult i-a scăzut stima de sine și încrederea în semenii lui, de a ajuns să accepte/aștepte să primească și să urmeze instrucțiuni de la un computer, să-și dorească să facă ce-i spune un program de calculator, oricât de bine este acesta elaborat.

Pe lângă bășcălia și ironia, ieftină, la adresa opozanților ideii de IA, prezumați a fi mai puțin înzestrați intelectual, în dezbaterea cauzată de eliminarea personalului ce deservește casele de marcat din unele hypermarket-uri, dezbatere ce a polarizat recent societatea, am auzit un argument ce mi s-a părut extrem de interesant. Într-o manifestare de furie la adresa susținătorilor casierilor umanoizi, opinentul spunea ceva de genul, cu o ironie stridentă. Odată cu eliminarea casierilor, îmi vor lipsi certurile cu toți nesimțiții. Mi se pare interesantă această remarcă, pentru că, atunci când omul are o nemulțumire, când consideră că a fost nedreptățit, acesta vrea să ceară socoteală, să se “certe” cu cei pe care îi consideră vinovați. Iar atunci când nu are cu cine se certa, se va certa cu sinele. Umilința de a fi nevoit să te adresezi unui sistem informatic, pentru a-ți expune păsul înaintea acestuia, va crește frustrarea individuală. De ce? Pentru că omul este făcut din simțuri și sentimente și aproape orice om este conștient de faptul că se adresează unui robot, că transferul de empatie și de înțelegere a situației este nul. Este ca și cum i-ai explica animalului tău de companie (deși unele dintre ele chiar au capacitatea de a empatiza cu stăpânul) cât de exagerate sunt așteptările șefului tău, spre exemplu. Și da, asta poate fi frustrant.

Am avut astăzi parte de o experiență cu inteligența artificială. Am vrut să deschid o procedură de garanție pentru un produs cumpărat de la cel mai mare comerciant online din România. De fapt, de la un alt comercinat care vinde prin intermediul acestuia. Pentru că nu erau întrunite condițiile standard, iar relația cu clienții a fost externalizată aproape complet către “chatboți”, am avut nevoie de 40 de minute, și de ceva nervi, până ce am reușit să trimit un mesaj email salvator. Pe lângă faptul că chatbot-ul, deși mă întreba cum îmi poate fi de folos, îmi servea numai răspunsuri prestabilite, printre care, evident, nu se afla și cel căutat de mine, nu mai zic că erau aceleași răspunsuri pe care le găsisem deja în secțiunea de Ajutor/Informare, la un moment dat, când “și-a dat seama” că nu o scoate la capăt cu mine, a capitulat și m-a pasat “colegului” său dotat cu creier. Da, operatorii economici fac economii folosind aceste sisteme, dar o fac pe timpul și nervii noștri.

Persoanele care activează în domeniul de cercetare al IA, cele care operează cu astfel de algoritmi, sunt convins că au o mai bună înțelegere a fenomenului, că văd mai bine imaginea de ansamblu, atât perspectivele ce se deschid înaintea noastră, dar și riscurile. Și, iată că există inițiative din partea lor la o temperare a progresului. Însă, noi, celilați, cei care nu operăm cu astfel de concepte în activitatea noastră zilnică, este numai normal să fim reticenți, să privim cu reținere spre acest nou domeniu, destul de controversat. Eu văd aportul tehnologiei în sensul că vine să sprijine omul în activitățile sale, să-i ușureze munca/viața, dar nu să-l înlocuiască până în cele mai profunde procese.

În fine, sunt de părere că omul se naște cu acest drept fundamental, de a avea întotdeauna la dispoziție cel puțin o alternativă. Dacă nu vrea să interacționeze cu roboți/boți, societatea este ținută să-i ofere acestuia o alternativă de a-și rezolva nevoile fără această interacțiune. De fapt, în toată agitația aceasta mondială, ce s-a format de câțiva ani încoace, tocmai aceasta este problema. Nu doar lipsa alternativei, dar chiar negarea și desființarea acesteia, chiar dacă își va fi demonstrat cu succes funcționarea până în prezent. Pur și simplu, o masă de oameni, destul de restrânsă numeric, încearcă să impună celor mulți stilul de viață pe care l-a imaginat și îmbrățișat. “Nu, de astăzi nu mai este valabilă această versiune. – Păi, de ce? Eu mă descurcam bine cu ea. – Pentru că a apărut versiunea următoare, și noi trebuie s-o vindem pe aceasta.” Pentru a fi cu adevărat liber, omul trebuie să poată alege, să aibă acele opțiuni. Spre exemplu, ne aflăm astăzi în ridicola situație în care, cetățenii europeni, chiar și cei Schengen, nu pot intra pe teritoriul SUA fără a deține certificatul verde Covid-19. Situația este absurdă, din mai multe motive. În primul rând, am constatat cu toții, empriric, în anul care s-a scurs de când au fost ridicate toate restricțiile, că situația epidemiologică nu s-a schimbat/agravat câtuși de puțin, chiar și fără acestea, că virusul și-a luat în continuare tributul dintre cei vulnerabili, fie ei vaccinați sau nu, fie că s-au protejat în alt fel sau nu. Apoi, conform datelor prezentate de producătorii de vaccinuri, la unison cu Organizația Mondială a Sănătății, efectul protector al dozelor inițiale se va fi dus de mult, deci, nu mai există o diferență reală între cel cu certificat și cel fără, alta decât parafa. Decizia este absurdă. Un alt exemplu este cel al cărților de identitate digitale. Dacă unii oameni se tem de CI-ul cu cip, indiferent dacă temerea lor este justificată sau nu, ar trebui să se poată legitima în continuare cu acea bucată de plastic cu care s-au identificat cu succes și până acum. Găsesc ca fiind inacceptabil ca oamenii de rând, cei care nu creează, prin conduita lor obișnuită, probleme în societate, sunt conduși, sau pur și simplu împinși înainte, spre un stil de viață față de care nu și-au exprimat adeziunea, prin tot felul de constrângeri, împotriva voinței lor. Omului îi este tot mai dificil să trăiască simplu.

Astăzi ne amuzăm când, un program de calculator ne cere să facem proba că nu suntem un “BOT”, adică un alt program de calculator, ci o persoană reală. Nu știu dacă, pe viitor, când/dacă acești boți vor fi înzestrați cu o tot mai mare putere de decizie asupra noastră, sau vor căpăta o mai mare influență, va fi la fel de amuzant.

Și, în ultimă instanță, pentru omul de rând, îngrijorarea că la un moment dat, evoluția tehnologică va crea dezechilibre în societate prin migrarea tot mai multor locuri de muncă dinspre om spre mașină, într-un context demografic oricum pozitiv, este una de bun simț, pertinentă.

Nu pretind că dețin adevărul, este doar un alt punct de vedere asupra IA, la care cred că merită reflectat.

“Copilul tău poate fi expus ORICÂND bacteriei care cauzează meningita.”

De mai bine de o săptămână, rulează la radio (cel puțin la Europa FM), cu o frecvență destul de crescută, un nou spot publicitar marca Pfizer România.
Ieri am reușit să transcriu complet și fidel întregul text al reclamei. Aceasta sună în felul următor.

“Copilul tău poate fi expus ORICÂND bacteriei care cauzează meningita. O SINGURĂ ZI, poate face diferența. O ÎNTÂLNIRE de joacă se poate transforma într-un vis urât. O IEȘIRE cu prietenii, poate schimba totul. Meningita îi poate răpi momentele frumoase.
Întreabă medicul de familie despre opțiunea vaccinării pentru copilul tău și informează-te pe meningita.ro. O inițiativă de educare susținută de Pfizer România.”

Spotul publicitar este construit de așa natură încât să-l îngrijoreze, cel puțin, pe cel care-l aude.
În plus, dacă m-ar aborda un individ, și mi-ar spune că, “o întâlnire de joacă” a copilului meu s-ar putea transforma într-un vis urât, sau că ” o ieșire cu prietenii” a adolescentului meu, are potențialul de a schimbat totul, într-un sens negativ, m-aș simți amenințat voalat. Însă, dacă aceste fraze fac parte dintr-un spot al unui vânzător de vaccinuri, se numește că face o campanie de educare.

În fine, am intrat pe site, în mod special pentru a vedea despre ce meningită este vorba, ocazie cu care am aflat că este vorba despre cea meningococică, produsă de o bacterie. Am mai aflat că, conform susținerilor Pfizer, această boală “se poate transmite cu ușurință la copii și adolescenți”, motiv pentru care ar trebui să luăm în considerare opțiunea vaccinării lor.
Mai afli de pe pagina indicată în reclamă, în caz că nu ți-ai pierdut deja interesul, și că “Simptomele inițiale pot fi asemănătoare unei boli virale, precum gripa, însă decesul poate surveni numai în 24 ore de la apariția primelor simptome”.

Deja te cuprinde panica, e clar o treabă serioasă. Informațiile de pe site sunt foarte vagi, generale. Spre exemplu, printre categoriile cu “cel mai ridicat risc”, s-ar afla “persoanele care călătoresc (în anumite regiuni)”.

Pentru că am avut și eu înâlniri de joacă, și nu numai, la viața mea, la fel și copiii mei, iar la ieșiri cu prietenii încă mă mai încumet, dar mai ales pentru o informare completă și corectă, am căutat să văd care este incidența acestei boli, extrem de periculoase. Mai precis, am vrut să văd ce înseamnă în mod real acel “ORICÂND” cu care începe spotul publicitar.
Așa am dat peste datele prezentate de INSP (Institutul Național De Sănătate Publică), într-un raport anual de analiză a evoluției
bolilor transmisibile aflate în supraveghere. Raportul cu pricina, datează din 2019, dar dat fiind că prezintă datele pe ultimii 10 ani, îndrăznesc să cred că situația nu s-a schimbat dramatic până astăzi.
Astfel, la pagina 29 din raport, link aici, aflăm că pe parcursul anului 2019, în România s-au confirmat nu mai puțin de 63 de cazuri de meningită meningococică la nivelul întregii populații. Da, ați citit bine. Șaizeci și trei de cazuri la nivel național pe un interval de un an. De altfel, incidența cazurilor pe 10 ani, este de sub 0,4 la suta de mii de locuitori. La cazurile severe a survenit decesul, 13 la număr pe 2019, deci o rată a mortalității de 0,067 la suta de mii de locuitori.

Personal, consider spotul tendențios, iar dacă am fi avut un CNA implicat, la modul real, textul acestuia ar fi trebuit amendat, cel puțin.

Rămâne ca fiecare să decideți, zic eu, acum fiind și în cunoștință de cauză, ce înseamnă ORICÂND, și să evaluați împreună cu medicii voștri dacă se impune vaccinarea împotriva meningitei meningococice.

Nou incident grav, cu câini de luptă, pe Lacul Morii

România este, cu siguranță, o țară din vest, din Vestul Sălbatic. Aflăm de la ASPA București, că marți, 14 februarie, pe când toți eram preocupați de flori, cadouri și mese în doi, în chiar zona în care, cu mai puțin de o lună în urmă, o femeie fusese ucisă de câini, o altă tragedie de același fel a fost pe cale să se producă.

Astfel, conform datelor date publicității, în timp ce-și plimba cățelul pe malul Lacului Morii, o femeie a văzut doi câini de luptă apropiindu-se de ea. Tehnica, destul de riscantă, dar salvatoare în acest caz, s-a dovedit a fi, să sară malul digului înspre lac, și, după ce cei doi câini au urmat-o, să sară malul înapoi, ceea ce câinii nu au mai reușit să facă, dată fiindu-le greutatea (50-60 Kg/pachet de mușchi și colți).

Alertați fiind prin serviciul de urgență 112, la fața locului au sosit reprezentanți ai mai multor autorități, ASPA, Poliția Română, Jandarmeria Română și Poliția Locală Sector 6, aceștia constatând următoarele:

– Cei doi câini aparțin aceluiași deținător;

– sunt din rasa Cane Corso, încadrată în a doua categorie a câinilor periculoși, conform legii, adică pe domeniul public nu au ce căuta altfel decât însoțiți de stăpânul major, cu zgardă, lesă și botniță;

– numai unul dintre câini era înregistrat în RECS și microcipat, conform legii;

– hoinăreau pe câmp după ce scăpaseră din curtea deținătorului, care locuiește chiar pe strada care dă spre Lacul Morii, dinspre comuna Roșu.

Aici începe spectacolul. Deținătorului, nu numai că i-au fost aduși câinii acasă, cu alai, de către Poliția Română, însoțită de Jandarmerie și de ASPA, dar i-a fost aplicată și o amendă “usturătoare” de 100 lei, care se reduce la 50% dacă este plătită în termen de 15 zile.

Înainte de toate, să facem profilul deținătorului acestor câini, pentru că, în conformitate cu art. 3 alin (1) din OUG 55/2002, sunt trei condiții mari și late pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea deține un câine din categoria celor periculoși, și anume. Să aibă vârsta minimă de 18 ani, să aibă capacitate deplină de exercițiu (capacitate care se prezumă oricum după împlinirea vârstei de 18 ani, nu ți-o certifică nimeni) și să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei. Atât. Legiuitorul român găsește suficiente aceste trei condiții ca să te lase să deții o armă vie, în categoria câinilor periculoși fiind încadrate rase de câini care sunt interzise pentru deținere în state civilizate. Spre exemplu, cum este și cazul de față, nu se revocă dreptul de a deține un câine periculos, persoanei care face dovada clară că nu este capabilă să-l dețină în condiții de siguranță pentru comunitate. Altfel spus, este ca și cum ai deține legal o armă de foc, te găsește poliția cu ea prin curte, sau jucându-se copilul tău cu ea, te mângâie pe creștet cu o amendă derizorie, și îți înapoiază arma cu umilință. Să ne întoarcem la profilul deținătorului animalelor. Contextul, deține doi câini periculoși și locuiește în zona în care, cu mai puțin de o lună în urmă, niște câini au ucis o femeie. Cu toate acestea, el este foarte lax în ceea ce privește asigurarea câinilor deținuți, aceștia plimbându-se nestingheriți pe domeniul public. Omul nu are nicio treabă, este de o indolență și o iresponsabilitate crase. Este un exemplu despre cât de permisivă este legea. Ca stat responsabil, nu poți lăsa deținerea unuia sau mai multor câini periculoși în responsabilitatea unui astfel de individ. Este un pericol public evident.

Apoi, referitor la autorități, mi se pare revoltător că, în continuare, într-o zonă cu potențial periculos, există câini periculoși ce sunt deținuți în afara legii. Mi se pare revoltător cadrul legal. Spre exemplu, conform art 18, alin (b) din aceeași ordonanță, constituie contravenție, “neanunțarea la poliție a PIERDERII sau a decesului câinilor prevăzuți la art. 1, de către proprietar sau de către persoana care îi are în pază, în termen de 48 de ore DE LA CONSTATARE”. Ce altceva poate înseamna să pierzi un câine periculos, decât să scape din zona de deținere? Astfel, i se dă posibilitatea fiecărui deținător, al cărui câine periculos este găsit de autorități “hoinărind”, să spună că nu constatase dispariția animalului. Și nu în ultimul rând, este revoltătoare atitudine Poliției Române, dar și a celorlalte autorități cu atribuții în domeniu, de a refuza să aplice amenda pentru nemicrociparea animalului.

Din punctul meu de vedere, deținerea câinilor periculoși ar trebui limitată drastic, la condiții similare celor pentru deținerea de arme de foc, cu aviz psihologic, cazier judiciar curat, avizul poliției, un curs de instruire și responsabilizare a deținătorului. Apoi, orice abatere de la prevederile legale de deținere să constituie infracțiune, iar măsura confiscării animalului și revocarea dreptului de a mai deține câini periculoși, să fie introdusă în lege, față de cel descoperit că nu a luat toate măsurile de prevenire a atacului canin. Simplu, fără complicații.

Foto facebook ASPA Bucuresti

Limba de lemn în care guvernul anunță “ajutorul” pentru lemn… de foc

Mărturisesc faptul că, de fiecare dată când aud un politician că vorbește despre ajutoare pentru populație, mă încearcă o puternică senzație de silă.

Ministerul Mediului a anunțat ieri, la jumătatea lunii septembrie, că “a demarat procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care are ca scop plafonarea preţului lemnului şi al produselor din lemn utilizate pentru încălzire, pentru o perioadă de 6 luni”.

Orice persoană care s-a încălzit măcar o iarnă în viața ei cu lemne știe foarte bine că lemnul de foc se cumpără, în cel mai nefericit caz, în primăvara anului în care se urmărește utilizarea lui pentru încălzire, pentru că lemnul brut din pădure are nevoie de luni de zile pentru a deveni lemn de foc, după prelucrare ( tăiere la dimensiune și crăpare) trebuie să se usuce. În schimb, Ministerul Mediului a “demarat procedura de elaborare a unui proiect”, la jumătatea lunii septembrie, în obișnuita-i limbă de lemn (cere nu e bun nici măcar de foc). La ce îți mai poate folosi această plafonare, atunci când va deveni normă? Poate doar pentru a-ți achiziționa lemnele pentru iarna următoare. Dar nici pentru asta nu-ți folosește, pentru că în acest domeniu lucrurile stau mai prost decât ai putea crede. Ajutorul și plafonarea se aplică celor care cumpără cu factură. Păi, să vă explic eu cum stau lucrurile cu lemnul de foc. Am aflat, accidental (informații ca aceasta le afli numai accidental), cu câțiva ani în urmă, că gospodăriile care se încălzesc cu lemne, ar beneficia de un număr de metri cubi de masă lemnoasă la prețul de ieșire din Ocolul Silvic, adică ai elimina din ecuație intermediarii. Plin de entuziasm, m-am adresat primăriei pentru a cere detalii. Cu greu mi-au fost oferite niște date de contact ale unui titular de partidă (așa se numesc), pentru o procedură ce părea de interes pentru localitatea mea. L-am sunat fără întârziere pe titular. Pentru moment, m-a surprins surprinderea lui. Mă așteptam să fie, nu doar familiarizat cu această procedură, dar să fie și foarte solicitat. Aveam să aflu că, de fapt, prețul de vânzare este cam același cu cel pe care îl practică și intermediarii, numai că trebuia să-mi asigur transportul din pădure până acasă, pe cheltuiala mea. Mai mult, dacă intermediarii îți taie buștenii la un metru, cumpărându-i de la ocol tăiatul cade în sarcina beneficiarului.

Așa că m-am întors la intermediarii mei, cei care NU îți dau factură, cel mult primești un aviz de însoțire a lemnului, la mai multe mașini transportate. Dacă ridici pretenții, urmează să te încălzești apoi cu aburii care-ți ies din plămâni, pentru că e atât de mare dependența celor 3 milioane de gospodării, la nivel național, care se încălzesc cu lemn, încât TU nu exiști ca client pentru mafia din domeniul lemnului de foc.

Acestea fiind zise, vă rog să vă delectați cu un fragment din declarația/gargara ministrului și să cântăriți dumneavoastră cât de util este “ajutor” anunțat, cu care se promovează electoral guvernul.

„În urma deciziei Coaliției de guvernare de joi, 15 septembrie 2022, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a demarat procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care are ca scop plafonarea prețului lemnului și al produselor din lemn utilizate pentru încălzire, pentru o perioadă de 6 luni. După elaborare, proiectul va fi supus aprobării Guvernului. În contextul crizei energetice pe care o traversează Europa, precum și a perspectivelor pe termen scurt și mediu, constatăm o serie de creșteri artificiale ale prețurilor la majoritatea materiilor prime utilizate drept combustibil pentru încălzire. În România, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc cu lemn de foc sau cu produse derivate. Considerăm că, atunci când categorii întregi de cetățeni riscă să devină victimele unor creșteri de preț nejustificate, în situații speciale și pe perioade limitate de timp, statul are datoria să intervină și să blocheze posibilitatea apariției unor astfel de situații. În prezent, specialiștii noștri lucrează pentru a stabili toate detaliile, pe care le vom prezenta în foarte scurt timp.

Guvernul acordă deja ajutoare pentru cei vulnerabili pentru lemne de foc. Noul ajutor vine în compensarea preţului care a crescut în ultima perioadă. Conducerea Coaliţiei a solicitat o propunere de la Ministerul Mediului. Săptămână viitoare vom prezenta această propunere Coaliţiei. Vom propune ca preţurile să fie compensate cu un ajutor de 150 de lei pe metrul cub de lemn de foc cumpărat (…) Cel care va beneficia va trebui să facă dovada că a cumpărat lemn de foc pentru încălzire cu factură şi cu aviz de însoţire a mărfii. De această măsură vor beneficia toţi cei care au cumpărat lemn de foc, indiferent de categoria socială sau dacă sunt consumatori vulnerabili sau nu, astfel încât să fie un ajutor similar cu cel pentru gaze naturale sau pentru energia electrică (…) La fel ca la energia electrică, unde s-a stabilit un plafon maxim, şi aici vom stabili un plafon maxim. Propunerea noastră se referă la 5 mc (…) Măsura vine în completarea măsurilor deja existente” – a declarat ministrul Tánczos Barna.

Sursa este adevarul.ro, publicație care, conform celui mai recent reportaj marca recorder.ro, încasează în mod regulat bani de la partidele politice aflate la guvernare.

Sunt Sportiv Galantom pentru o cauza dragă mie

Mai este o lună până la evenimentul Raiffeisen Bucharest Marathon, ce va avea loc în perioada 8-9 octombrie la București.

În cadrul acestei ediții, am decis să alătur ambițiilor mele sportive, un obiectiv caritabil. Astfel, pentru că am mai alergat în trecut pentru Fundația HOSPICE Casa Sperantei, mi-am propus să strâng pentru aceasta suma de 5000 de lei. Sunt convins că, împreună, puțin câte puțin, putem strânge această sumă. Am dat startul, donând primii 50 de lei. Pentru cei care doriți să mă susțineți să ating acest obiectiv, las aici acest link.

Câteva rânduri despre misiunea fundației HOSPICE Casa Speranței:

“Despre HOSPICE Casa Speranței, organizație non-profit înființată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România și este cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate gratuite de acest tip.

Organizația are două spitale cu servicii integrate, în Brașov și București, echipe mobile în patru orașe – București, Brașov, Făgăraș și Zărnești, șase sedii destinate oferirii de îngrijire paliativă și educație și peste 100 de paturi pentru internare și activități adiacente, destinate îngrijirii persoanelor diagnosticate cu boli incurabile.

HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijire paliativă, care sunt oferite în centre de zi, ambulatorii și unități proprii pentru internare, la domiciliul pacienților și în spitalele partenere.

În cei 30 de ani de existență, HOSPICE a adus alinare și speranță pentru peste 45.000 de copii și adulți Puteți sprijini pacienții HOSPICE și cauza îngrijirii paliative cu o donație (https://www.hospice.ro/doneaza/ ) sau cu un SMS la 8864 cu textul TIMP. Pentru mai multe informații, accesați www.hospice.ro.

Ne găsiți pe Facebook și pe Instagram, iar pe Youtube puteți afla povestea HOSPICE și istoria îngrijirii paliative în România.”

Cu trenul la Brașov.

Am făcut ieri o tură la Brașov. Pentru că am vrut să evităm aglomerația de pe DN1 de la întoarcere, ne-am decis să ne deplasăm cu trenul, așa că, încă de cu o seară înainte, am verificat online ce variante avem. Am ales trenul de la ora 09:06, operat de compania națională CFR Călători, așa că ne-am prezentat în gară, la Poiana Câmpina, cam cu 30 de minute mai devreme. La casă, am fost întâmpinați de una dintre cele două doamne prost dispuse încă de la orele dimineții. Deși conversația noastră era aproape imposibilă prin geam, stația audio fiind probabil oprită, cu greu s-a decis să deschidă fereastra ce ne separa pentru a ne înțelege. Pentru că în grup se aflau și 5 elevi, am întrebat cât ne costă biletele pentru ei. Pentru că nu am avut carnetele de note la noi, am fost informați că vom fi nevoiți să plătim prețul întreg și pentru elevi. Nu am comentat, era vina noastră, așa că ne-am pregătit să ne conformăm. Fiind un tren Inter Regio, biletul întreg costa 31 lei. Având în vedere că eram 8 persoane, am fi avut de plată 248 de lei. La vreo două minute după ce am acceptat situația, doamna de la ghișeu ne-a informat sec că nu mai sunt locuri libere, oferindu-ne, în schimb, posibilitatea de a lua bilete fără loc. În momentul acela, mi-am întors privirea către panoul cu plecări și am observat că în mai puțin de 5 minute pleca spre Brașov un alt tren, de această dată unul privat. Nu am mai stat pe gânduri și am plecat spre peron. Nici în trenul privat nu erau locuri libere, însă controlorul, care avea și rolul de casier, ne-a spus amabil că la Sinaia se vor elibera multe dintre ele, deci vom putea călători pe scaune cam trei sferturi din drum. Pentru copii, a fost suficient să-i comunicăm CNP-urile, pentru ca aceștia să circule gratuit, așa că, în total am plătit 54 de lei pentru 8 persoane, am ajuns mai devreme la Brașov, circulând în condiții civilizate, într-un tren modern și curat. Totul a durat mai puțin de două minute, iar pentru această acțiune a fost nevoie de combinația “prototip” dintre o tabletă și o mini-imprimantă portabilă. În gară la Brașov, a trebuit să plătesc 2 lei pentru un pipi într-o toaletă deplorabilă.

Este stridentă diferența dintre calitatea serviciilor publice oferite de privați și cele oferite de statul român sau de companiile din subordinea acestuia. Frecvent, funcționarilor statului le lipsește simțământul de necesitate a rezolvării problemelor clienților lor. Se poate întâmpla astfel și din lipsa stimulării interesului. Adică, fie că rezolvă o problemă sau că refuză să o facă, nu există consecințe directe asupra lui, leafa merge la fel. Fie că societatea de stat respectivă funcționează în parametri sănătoși sau că este într-un faliment deplin, susținută exclusiv de la bugetul de stat, funcționarul nu este afectat în niciun fel. Din acest motiv nici nu-i pasă de succesul activității lui, nici de eventuala satisfacție a clientului. Astfel cred eu că se explică blazarea pe care o vedem cu toții la funcționarii statului în exercițiu.

Altfel, Brașovul ne-a oferit o nouă experiență încântătoare și relaxantă.

Care este legătura dintre “Referendumul lui Dragnea” și decizia PE de a introduce dreptul la avort în Carta Drepturilor Fundamentale ale UE.

Vă mai amintiți de “referendumul lui Dragnea”?

Undeva prin 2015, niște aproape anonimi intitulați “Coaliția pentru Familie”, au strâns peste 3 milioane de semnături, dacă-mi amintesc bine, cu scopul de a amenda constituția, în așa fel încât articolul 48, alin. (1) să conțină sintagma „între un bărbat și o femeie” în locul celei de “între soți”. Referendumul s-a desfașurat în 2018 și NU a întrunit condițiile de validare.

Scriam pe atunci că opozanți de marcă ai demersului încearcă tot felul de tertipuri pentru a-l discredita, de așa manieră încât să nu fie validat. A fost asociat cu Liviu Dragnea, personajul negativ al momentului, cu PSD-ul, dar nu numai. Mi-l amintesc ca acum pe gazetarul Cristian Tudor-Popescu susținându-și teza cum că referendumul este “o pledoarie pentru mersul pe jos”, explicând domnia sa că nu are niciun sens, că nu schimbă cu nimic starea de fapt, întrucât oricum persoanelor de același sex le este interzisă căsătoria în legislația primară a României, recte Codul civil, acolo unde este stipulat că doar persoanele de sex opus pot face obiecul căsătoriei. Mai susținea pe atunci domnul Popescu că nu e ca și cum ar lua “hoardele de homosexuali” cu asalt România ca să-i fure copiii. Conchizând, acesta, dar și mulți alții, care au vorbit la unison în acea perioadă, prefăcându-se că nu înțeleg ce înseamnă securizarea unei valori la nivel constituțional, au dus demersul în derizoriu, politizându-l, acuzând că nu are un alt sens decât să-i întărească poziția lui Liviu Dragnea.

Citesc zilele acestea că Parlamentul European a solicitat introducerea dreptului la avort în Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene. Argumentul principal pentru care a fost luată această decizie este, conform paginii oficiale de internet a PE, “întrucât viețile femeilor și fetelor din SUA vor fi afectate în întreaga țară de hotărârea Curții Supreme, iar consecințele sale negative vor fi resimțite cel mai acut de persoanele aflate în situații vulnerabile”. Aș putea formula câteva întrebări. De ce face PE acest demers? Cum schimbă el starea de fapt, din moment ce avortul este, oricum, un drept recunoscut la nivelul majorității statelor membre? Au început, cumva, a se vedea la orizont “hoardele” de militanți anti-avort, venind în UE cu intenția de a “insemina” iremediabil legislația pro-avort a UE? Observați în aceste întrebări retorica similară celei din perioada pre-referendum.

Evident că situațiile sunt identice și că demersurile sunt amândouă justificate și de înțeles. Oamenii, atunci când încă o mai pot face, vor încerca să securizeze acele valori în care cred cu putere. Diferența stă daor în faptul că unii au și avut autoritatea și determinarea de a-și duce demersul la bun sfârșit.