Umorul “fin” al CH revine. De această dată vizează o valoare pe care o împărtășim. Întrebarea este, se menține campania “Je suis…”?

Umorul “fin” al CH revine. De această dată vizează o valoare pe care o împărtășim. Întrebarea este, se menține campania “Je suis…”?

Caricatura ce poartă semnătura Charlie Hebdo, reprezentând-o pe Simona Halep, nu mi-a schimbat părerea despre calitatea “umorului” acestei publicații franceze. În mare măsură îmi formasem această părere cu mult timp în urmă, mai exact de prin ianuarie 2015, când scriam pe blog că, mă uit la o caricatură pentru a-mi provoca măcar un zâmbet.

Doar două observații vreau să fac în plus.

De această dată românii “Je suis Charlie” nu mai gustă în același fel umorul francezilor de la Charlie Hebdo. Se întâmplă pentru că subiectul umoristic este de această dată Simona Halep, probabil, cea mai importantă valoare națională a momentului.

Iar a doua, la fel ca în cazul caricaturii ce reprezenta trupul neînsuflețit al micuțului Aylan Kurdy, au apărut imediat decodorii de mesaje. De fapt, tu nu vezi ceea ce vezi, sau cel puțin nu înțelegi ceea ce vezi. Întotdeauna, în orice caricatură grotească a celor de la CH, există un mesaj pozitiv pe care însă, doar cei inițiați îl pot pătrunde cu adevărat.    Tu, muritorule de rând, nu ai voie să te simți ofensat, inhibă-ți acest instinct primar, privește și apoi așteaptă să primești o interpretare avizată. Reprezentarea plastică nu e totul.

Advertisements

Suspendarea. Soluția discreționară pentru absolut orice obstacol.

Suspendarea. Soluția discreționară pentru absolut orice obstacol.

Suspendarea, sinonimă cu sistarea, este explicată în DEX ca fiind o întrerupere temporară.

Eugen Nicolicea, este deputat PSD, se află la al șaptelea mandat în Parlament, având continuitate începând cu anul 1992 și deține funcția de președinte al comisiilor juridice, de disciplină și imunități și pentru regulament din Camera Deputaților.

Întrebat fiind dacă președintele riscă acuzația de înaltă trădare dacă refuză aplicarea deciziei CCR, domnul Nicolicea a făcut, printre altele, următoarele precizări: “Dacă demiterea este aprobată de către popor suspendarea încetează pentru că a fost demis, dacă poporul nu acceptă demiterea suspendarea încetează pentru că preşedintele se întoarce la Cotroceni. (…) Atâta vreme cât există hotărârea Parlamentului care a pornit această etapă de demitere este evident că referendumul se face în maxim 30 de zile, dar orice act poate să fie şi anulat de către cel care l-a iniţiat. Dacă este o hotărâre a Parlamentului prin care s-a ajuns la pornirea procedurii de demitere, această hotărâre poate să fie anulată de Parlament. În acest caz, nu se mai face niciun referendum”.

Domnul Nicolicea sugerează că parlamentul este o instituție discreționară, care se poate juca cu propriile-i decizii. Poate iniția, spre exemplu, procedura de demitere a președintelui republicii, pentru a o revoca după ce vor fi depășit piedicile puse de acesta.

Revocarea unei decizii este o instituție acceptată în anumite condiții legale. Totuși, conform legii contenciosului administrativ, Legea 554/2004, art. 1, alin 6, actele care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice, nu mai pot fi revocate. Astfel, nu îți poți revoca demisia în mod unilateral. Ai nevoie și de consimțământul angajatorului tău. Tot așa, procesul-verbal de constatare a unei contravenții nu poate fi revocat de organul emitent, ci poate fi doar anulat de o instanță de judecată.

Mentalitatea domnului Nicolicea nu este una excepțională, o întâlnim la mai mulți dintre mai marii acestor zile. Suspendarea este o soluție pentru aproape orice problemă, pentru orice obstacol întâmpinat. Se poziționează președintele în calea obiectivelor tale, îl suspenzi, îți rezolvi problemele și apoi îl repui în funcție, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pur și simplu, motivele pentru demiterea președintelui au dispărut subit. Poți face asta nu doar o dată, ci de câte ori consideri că este nevoie. Te deranjează o instituție, îi suspenzi activitatea. Te deranjează constituția, legea penală, sau de orice alt fel, suspenzi totul.

PSD-ul admite în acest fel că instituțiile statului și legea sunt bune, dar doar în general. Adică doar atunci când ele îi îngrădesc și/sau sancționează pe ceilalți. Însă, atunci când acestea intră în conflict cu interesele lor, le suspendă activitatea, adică purced la o întrerupere temporară a efectelor legii, sau a activității, a prerogativelor, unor instituții.

Însăși ordonanța 13 se dorea a fi suspendarea unei prevederi legale, având drept scop trecerea domnului Dragnea peste pragul penal, devenind astfel un cetățean cinstit. Să nu uităm că ordonanțele de urgență au efect imediat, iar dacă sunt ulterior respinse de către parlament, exclusiv în materia dreptului penal, acestea activează doar pentru faptele săvârșite înainte de intrarea în vigoare a ordonanței, ce prevede condiții mai favorabile, și pentru care încă nu au fost pronunțate încă sentințe definitive. Nu acționează și pentru viitor.

Cum a ajuns acest Nicolicea, având aceste mentalități defecte, să conducă, printre altele, comisia juridică a Camerei Deputaților? Răspunsul ar fi fost greu de înțeles într-un stat normal de drept. În România însă, a fost suficient să cunoască pe cineva.

Deci, în caz de necesitate, folosiți cu încredere suspendarea. Evident, dacă puteți.

Firea alături de S1mona, sau alăturarea neFIREAscă a imposturii cu performanța.

Firea alături de S1mona, sau alăturarea neFIREAscă  a imposturii cu performanța.

Observ că doamna Firea este foarte indignată față de reacția publicului, venit pe arena națională, totuși, pentru a o primi cum se cuvine pe Simona Halep și nu pentru a asista  la o încercare jenantă a doamnei primar de a se încărca electoral cu seva de mare valoare a succesului  jucătoarei noastre de tenis.

Ulterior, doamna Firea și-a posta indignarea pe Facebook, făcând referire la niște “echipe de cetățeni cu venin” bine organizate, care ar fi venit cu scopul de a strica un eveniment “memorabil pentru Simona Halep”.
În primul rând, doamna Firea s-a încumetat când și-a făcut acest plan electoralist, întrucât era obișnuită să apară numai în circumstanțe favorabile. Apărând alături de Simona Halep, contrastul a fost atât de mare, încât el  a fost cel care a strivit-o, publicul nu a făcut nimic altceva decât să constate.

Fără a avea parte de vreun sprijin din partea statului român, cu atât mai puțin din partea unui partid politic, Simona Halep s-a urcat în domeniul ei de activitate până la cel mai înalt nivel posibil. Numai ea știe cu adevărat ce eforturi a făcut pentru a ajunge acolo. Încercați să puneți alături de această imagine, pe cea a doamnei Firea, propulsată în permanență de partidul pe care-l are în spate, cu multitudinea de promisiuni mincinoase la care nici măcar nu mai face referire și la ce a lăsat în urmă în acești doi ani de mandat la primăria capitalei. Personal, nu reușesc să identific un obiectiv atins în mandatul Firea.

Și-o fi imaginat doamna primar că dacă a fost ovaționată de două sute de mii de oameni, cu doar două seri înainte, când a recitat pe scenă “Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, de ce nu s-ar putea întâmpla la fel în fața a doar două zeci de mii de oameni, când va fi vrut să își alăture imaginea, extrem de difuză la momentul de față, cu cea a unei alte legende naționale.

În al doilea rând, Simona Halep a venit pe stadionul național pentru a sărbători succesul  împreună cu fanii, în mod special cu aceia care i-au fost alături și în momentele extrem de dificile prin care a trecut în cariera ei sportivă, nu a venit pentru a se întâlni cu cei care abia așteptau să poată trage niște beneficii de pe urma succesului ei. Iar publicul are darul de a observa imediat acest lucru. Reacția publică față de apariția pe scenă a politicianului Gabriela Firea, interpretată de aceasta din urmă ca fiind veninoasă, reprezintă un semn de normalitate. Este greu de digerat imaginea unor reprezentanți ai statului încercând să guste din succesul unor concetățeni, succes la care statul nu a contribuit cu nimic. Anormală ar fi fost lipsa de reacție în fața minciunii și a imposturii, conduită care, în accepțiunea doamnei Firea, definește un om decent.

Dacă își dorea sincer să-i acorde o distincție Simonei Halep, ar fi putut-o face într-un cadru în care să nu-i insulte pe ceilalți, un cadru care să-i acorde un minim de protecție. S-a hazardat să o facă în fața cetățenilor, a fost sancționată corespunzător, exemplificativ.

Iar în final, dacă evenimentul avea să fie memorabil pentru cineva, acesta avea să fie memorabil pentru doamna Firea, nu pentru Simona Halep. Întrucât Simona avea tot meritul să fie așteptată de tot românul în straie de sărbătoare , însă doamna Firea nu avea nici un merit să-i stea alături în acest moment. Acum, prin voia doamnei primar, evenimentul a devenit memorabil pentru lumea întreagă. Un eveniment în care performanța reală a fost ovaționată la scenă deschisă, iar impostura sancționată drastic.

Am putea spune că publicul a sancționat drastic asocierea neFIREAscă a imposturii cu performanța. Ce contrast!

Felicitări Simona Halep! Suntem mândri că-ți suntem conaționali!

PS: Link către articolul de pe republica.ro

Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi…

Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi…

Ți-ai imaginat vreodată, cum ar fi ca instituțiile publice să-și deschidă porțile și să-ți permită parcarea autoturismului personal în curtea lor, într-un oraș care suferă crunt de lipsa locurilor de parcare? Dar să poți acoperi clădirea Guvernului României cu un steag național imens, doar și pentru că așa vrei tu? Te-ai gândit vreodată, cum ar fi să ai puterea ca atunci când legea care-i condamnă pe ceilalți, fără a le lăsa loc de scăpare, să o poți modifica de așa natură încât tu să poți scăpa de sancțiuni? Te-ai gândit cândva, cum ar fi ca atunci când planurile nu-ți merg strună și cei care aplică legea ți-au dat de urmă, iar modificarea legilor în favoarea ta pare a dura prea mult, să ai la dispoziție mase considerabile de oameni pe care, vrând-nevrând să le poți aduce în centrul capitalei să te susțină împotriva legii?

Toate acestea rămân doar rodul imaginației pentru majoritatea românilor.

Liviu Dragnea susține că mitingul de sâmbătă nu a fost al unui partid politic, sugerând că a fost unul civic. Și chiar dacă ar fi admis că a fost al unui partid politic, lucrurile nu ar fi stat altfel. Persoanele fizice Dragnea, Tăriceanu, Dăncilă, Firea, Vasilescu, etc., pot protesta și pot manifesta pentru orice cauză doresc. Însă dispunerea după bunul plac, de bunuri proprietate publică a statului este abuzivă. Tot la fel cum este și adaptarea legii de așa manieră încăt să te acopere și pe tine, atunci când ai fost prins încălcând-o. Doar pentru că tu poți.

Acestea sunt lucrurile pe care, ori nu le înțeleg, ori nu vor să le înțeleagă cei care îl susțin în orb pe Liviu Dragnea în reforma pe care a început-o și pe care e hotărât s-o ducă până la capăt, împotriva statului român.

Munții de gunoaie rămași în Piața Victoriei în urma protestului PSD-ALDE, lăsați în grija firmei de salubritate arată, într-o oarecare măsură, deficiențele de educație și de caracter a celor pentru care Liviu Dragnea este reprezentativ.

PS: Pentru a nu fi înțeles greșit, fac această precizare. Expresia “ești ceea ce lași în urmă” este valabilă, fără excepție, în toate cazurile, indiferent de eveniment și/sau situație.

Mai multe găsiți aici.

Comisia Iordache îngroapă victimele de vii.

Comisia Iordache îngroapă victimele de vii.

Societatea românească se află în acest moment la un nivel înalt de dezbinare, tema fiind justiția. O bună parte a ei este preocupată de drepturile infractorilor și ale condamnaților penal. O altă parte este preocupată de independența procurorilor. Totuși, ambele părți par a pierde din vedere elementul central al justiției. Justiția nu este nici despre independența procurorilor, nici despre grija excesivă manifestată față de condamnați. Actul de justiție este centrat pe victimă, pe partea vătămată.

Astăzi, reprezentanții puterii au manifestat împotriva abuzurilor de orice fel. Cu toate acestea, nu mai departe de joia care a trecut, comisia Iordache aviza niște amendamente la codul de procedură penală, ce urmează a-i îngreuna și mai mult victimei misiunea de a-și duce pârâtul în fața unui judecător.

Legea penală astfel modificată nu-i va afecta fundamental pe procurori. Magistrații lucrează cu legile în vigoare, pur și simplu se adaptează. Efectul principal va fi că vor duce mai puțini infractori în fața instanțelor, ceea ce va prejudicia părților vătămate.

Mai multe pe acest subiect, găsiți aici, în cel mai recent articol publicat pe platforma republica.ro.

Scrisorile pierdute ale ANAF. Povestea unei datorii de 100 de lei pentru care Fiscul mi-a pus poprire pe salariu

Scrisorile pierdute ale ANAF. Povestea unei datorii de 100 de lei pentru care Fiscul mi-a pus poprire pe salariu

În acest moment este deja foarte clar pentru oricine faptul că statul român este într-o reală criză de bani. Motiv pentru care, acesta urmează a se întrepta spre debitori, pentru a-i determina să-și achite datoriile.

Ca principiu mi se pare foarte corect. Suntem egali în fața legii, avem toți, atât drepturi, cât și obligații, față de stat, deci trebuie să ni le onorăm în aceleași condiții.

Însă, nu putem să nu ne întrebăm cum a fost posibil ca “anumite categorii de contribuabili” (Eugen Teodorovici, ministrul finanțelor publice) au putut aduna timp de 5 ani datorii la stat, în timp ce alte categorii au fost executate silit imediat și fără o prealabilă notificare. Am avut personal, în 2016, o astfel de experiență cu ANAF-ul.

În același timp, ce face statul atunci când el este cel ce are datorii față de contribuabili?

Dă hotărâri de guvern și își eșalonează singur plata datoriilor și chiar suspendă dreptul cetățeanului de a-l executa silit, încălcând chiar autoritatea hotărârilor judecătorești, definitive și irevocabile, deci devenite executorii.

Despre acestea am scris în cel mai recent articol publicat pe platforma republica.ro, articol pe care îl găsiți aici.

Ce este mai grav, faptul că președintele republicii devine subordonatul ministrului justiției, sau că CSM devine inutil?

Ce este mai grav, faptul că președintele republicii devine subordonatul ministrului justiției, sau că CSM devine inutil?

În actuala decizie a CCR, este mai grav faptul că președintele republicii își mai pierde încă o prerogativă, sau faptul că CSM, care în conformitate cu art. 133 din Constituție reprezintă garantul independenței justiției, devine inutil, prin avizul dat, în procesul de evaluare și revocare a șefilor de parchet?

Mai multe despre acest subiect găsiți aici, în cel mai recent articol scris pe platforma republica.ro.

Îmi imaginez următorul scenariu, care în noiembrie 2014 părea să fie cel mai probabil să se împlinească. Victor Ponta președinte. Stau și mă întreb, oare în acel context am mai fi discutat noi astăzi despre subordonarea politică a procurorilor de către CCR prin transformarea președintelui într-un simplu executant al deciziilor ministrului de justiție? Mă tem că nu. Putem presupune, fără să greșim prea mult, că Victor Ponta, propulsat în cea mai înaltă demnitate publică din stat de către PSD, ar fi acceptat fără rezerve orice i-ar fi propus ministrul de justiție al unui guvern PSD, fie că acesta s-ar fi numit Iordache, Toader, sau Ghiță, ignorând în același timp avizul Consiliului Superior al Magistraturii, oricare ar fi fost acesta…