VĂ ÎNTREBAȚI DE CE SCAPĂ CORUPȚII CU PEDEPSE MINORE? AVEM O GRAVĂ PROBLEMĂ DE ÎMPLINIRE A JUSTIȚIEI.

VĂ ÎNTREBAȚI DE CE SCAPĂ CORUPȚII CU PEDEPSE MINORE? AVEM O GRAVĂ PROBLEMĂ DE ÎMPLINIRE A JUSTIȚIEI.

Speță.

În urmă cu trei ani, un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost bătut crunt și abandonat în boscheți, de către polițistul Liviu Andrei Iordache și jandarmul Traian Octavian Dăsculţu. “Acțiunea” organelor a avut loc în condiții de iarna ( 22-23 ianuarie) în orașul Brasov. După două zile de agonie în frig, victima este găsită de un brașovean care trecea prin zonă și care a alertat autoritățile. La patru zile de la momentul spitalizării victima a decedat.

Conform adevărul.ro, cei doi criminali au fost condamnați la câte 3 ani de închisoare cu suspendare, pedepsele definitive fiind stabilite de către Curtea de Apel Brașov. Găsiți aici și sentința dată de Tribunalul București, sentință ce nu a fost foarte mult “modificată” în apel.

Astfel, instanța îi găsește pe cei doi funcționari publici vinovați de comiterea a două infracțiuni, purtare abuzivă și loviri cauzatoare de moarte. Întrucât în timpul scurs de la comiterea faptelor și până la darea sentiței a survenit intrarea în vigoare a noului cod penal, inculpații au fost judecați după legea cea mai favorabilă lor, adică după Codul Penal din 1969.

Chiar și după vechiul cod penal, faptele NU se califică din punct de vedere legal pentru condamnări cu suspendare. CONFORM LEGII PENALE ROMÂNE, PEDEPSELE NU PUTEAU COBORÎ PÂNĂ LA LIMITA CONDAMNĂRII CU SUSPENDARE.

Suspendarea pedepsei se poate dispune numai pentru condamnări ce NU depășesc 3 ani de închisoare, vezi art. 81 alin a) CP. Iar, conform codului penal din 1969, purtarea abuzivă exercitată prin vătămarea corporală gravă de către un funcționar public, limitele pedepselor sunt între 3 și 12 ani, timp în care pentru infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte, limitele pedepselor sunt între 5 și 15 ani. Chiar luând în considerare eventuale circumstanțe atenuante, reținute în beneficiul făptuitorilor, pedeapsa pentru lovituri cauzatoare de moarte nu putea scade conform art. 76 CP alin b, sub 4 ani. Ținând cont de existența concursului de infracțiuni, instanța a dispus executarea pedepsei celei mai mari, adică 3 ani de închisoare, pedeapsă ce nu are acoperire legală, chiar și în contextul unor circumstanțe atenuante.

În altă ordine de idei, ce circumstanțe atenuante poți găsi în folosul a doi funcționari publici, polițist și jandarm, funcționari care au obligația de a veghea la respectarea legii și la garantarea ordinii publice, dar care au snopit în bătaie un om (faptă ce nu se regăsește în   “arsenalul” de măsuri coercitive puse la dispoziția acestora), pe care l-au abandonat în frig și de a cărui situație nu s-au mai interesat ulterior, acesta sfârșind după două zile de agonie și alte patru de spitalizare? 

Două instanțe, între care o curte de apel, au decis că acești doi criminali pot rămâne în libertate. Observ că parchetul a făcut la rându-i apel. Sunt foarte curios, care au fost motivele de apel și ce a decis instanța față de acestea.

Deși nu se face nicăieri vreo mențiune la acest fapt, îndrăznesc să presupun că victima era un om al străzii. Fac acestă presupunere bazându-mă pe faptul că a fost găsită din întâmplare, nefiind căutată de familie, infracțiunea a avut loc în zona gării, zonă frecventată de oamenii străzii, dar și pe faptul că, singura parte vătămată implicată în procesul penal este Spitalul Județean.

Reprezintă precaritatea victimei o circumstanță atenuantă? Adică, dacă o ființă umană nu are rude, sau nu aduce un beneficiu real societății, o putem stârpi fără a suporta consecințele?

Acești doi criminali, dar și cele două instanțe i-au legitimat prin atitudinea față de lege pe cei care, spre exemplu, ucid prostituate.

 

Advertisements

DUMNEZEU PREFERĂ … “DIGEX DE POST”?

DUMNEZEU PREFERĂ … “DIGEX DE POST”?

Am auzit în câteva rânduri la radio reclama produsului Digex de post. Vă mărturisesc faptul că am fost uluit. Digex de post? Există așa ceva? Oare mai înțelege creștinul modern, pentru că aici despre asta este vorba, postul având conotație religioasă, ceva din semnificația sărbătorilor pe care le ține, sau din obiceiurile pe care le are?  Vă veți întreba ce legătură este între suplimentul alimentar menționat și larga dezbatere publică provocată de piesa muzicală “Despre smerenie” a trupei Taxi. Păi are. Pentru că și postul este tot despre smerenie. Continue reading “DUMNEZEU PREFERĂ … “DIGEX DE POST”?”

CE E DE FĂCUT ATUNCI CÂND ÎNSUȘI LEGIUITORUL E CEL CARE SUBMINEAZĂ AUTORITATEA LEGII?

CE E DE FĂCUT ATUNCI CÂND ÎNSUȘI LEGIUITORUL E CEL CARE SUBMINEAZĂ AUTORITATEA LEGII?

Gata. Deja s-a ales praful de legea “antifumat”.

În zona stației de metrou Aurel Vlaicu se află un local “împinge tava”, unde, până astăzi, obișnuiam să îmi iau masa de prânz. Se numește “Terasa Express“, iar numele societății care o deține este Roll-up Group SRL ( conform bonului fiscal). Obișnuiam să mănânc acolo și înainte de intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în locurile publice închise. Localul cu pricina este compartimentat, dpdv al clientului în trei mari zone. La parter, în corpul principal, este zona în care se fac comenzile. Lipită de aceasta și separată virtual printr-o ușă dublă larg deschisă în permanență, este ex-zona fumătorilor. Astfel că, fie că ești sau nu fumător, cât timp aștepți la coadă inhalezi fumul de țigară. Deasupra corpului principal, se află zona nefumătorilor. De la intrarea în vigoare a legii, au fost instalate indicatoare care avertizează asupra faptului că fumatul este interzis, iar timp de două săptămâni, a fost posibilă servirea mesei în condiții de bun simț. Însă de astăzi totul s-a sfârșit. Continue reading “CE E DE FĂCUT ATUNCI CÂND ÎNSUȘI LEGIUITORUL E CEL CARE SUBMINEAZĂ AUTORITATEA LEGII?”