NONȘALANȚA UNUI IRESPONSABIL PATOLOGIC.

NONȘALANȚA UNUI IRESPONSABIL PATOLOGIC.

Sebastian Ghiță, căci despre el este vorba, ne prezintă un fals în documente publice săvârșit în folosul unei terțe persoane, ca pe o banală “întâmplare”. A făcut această declarație, cu o nonșalanță adolescentină, în urma unui pretins autodenunț pe care l-a depus la Parchetul General. Tot atunci ne spune și motivul pentru care ar fi comis acest fals. A pus totul pe seama unei pretinse relații de prietenie pe care ar fi avut-o cu beneficiarul falsului (nici n-am să-i scriu numele), la vremea comiterii faptelor. De ce face asta Sebastian Ghiță? Este lovitura de grație dată de acest impostor societății românești. Vrea să ne arate cât de sus s-a cocoțat în nivelul de decizie în stat, un individ al cărui nivel de responsabilitate coincide cu cel al unui copil de 12-13 ani, nivel la care, în cazul domnului Ghiță, s-a încheiat și procesul de maturizare. Insinuează că în atotputernicia și bunătatea sa, a hotărât mențină stabilitatea la nivelul cel mai înalt al DNA. Ne insultă inteligența. Continue reading “NONȘALANȚA UNUI IRESPONSABIL PATOLOGIC.”

CINE ESTE CU ADEVĂRAT INDEPENDENT? PREȘEDINTELE JOHANNIS, SAU PREMIERUL CIOLOȘ?

CINE ESTE CU ADEVĂRAT INDEPENDENT? PREȘEDINTELE JOHANNIS, SAU PREMIERUL CIOLOȘ?

Domnul Cioloș a declarat în repetate rânduri că până la expirarea mandatului de premier NU își va face un partid politic și nici NU se va înscrie într-unul. Astăzi șarpele i-a suflat la ureche, “Fă-o! Pentru binele țării!”. Popularitatea și respectul de care se bucură actualul premier, se datorează întocmai faptului că este și a făcut administrație, ALTFEL decât au sunt și făcut-o ceilalți de până acum. Realizările guvernului condus de domnia sa, deși notabile, nu sunt extraordinare. Nici nu prea aveau cum să fie astfel, dată fiind moștenirea grea și opoziția, dată de inerția extremă a sistemului de stat, 100% politizat. Deci, nu pentru realizări este apreciat domnul Cioloș, ci pentru modestie și verticalitate. Continue reading “CINE ESTE CU ADEVĂRAT INDEPENDENT? PREȘEDINTELE JOHANNIS, SAU PREMIERUL CIOLOȘ?”

CE ESTE CU ADEVĂRAT REVOLTĂTOR ÎN DISCURSUL DOMNULUI DANIEL BARBU.

CE ESTE CU ADEVĂRAT REVOLTĂTOR ÎN DISCURSUL DOMNULUI DANIEL BARBU.

În imaginea ce însoțește aceste rânduri, îl puteți vedea pe onorabilul domn Daniel Barbu aflat într-o delicată misiune de salvare a unui înalt demnitar. Misiunea, încadrată ca având un grad ridicat de risc, a avut loc cu o săptămână în urmă în Senatul României și s-a încheiat cu succes. Generalul, de multe stele, Gabriel Oprea a fost ferit în ultima secundă de inițiativa procurorilor cei răi, care urmăreau a-l deferi justiției pentru a fi judecat într-un dosar de ucidere din culpă. Continue reading “CE ESTE CU ADEVĂRAT REVOLTĂTOR ÎN DISCURSUL DOMNULUI DANIEL BARBU.”

PIAȚA ASIGURĂRILOR RCA NU ESTE LIBERĂ!

PIAȚA ASIGURĂRILOR RCA NU ESTE LIBERĂ!

Deputații dezbat astăzi legea RCA. În scandalul iscat de prețul exagerat al polițelor RCA, dar și de modul defectuos în care acestea sunt concepute la momentul de față ( pe vehicul și nu pe șofer), am auzit mai mulți oameni de stat susținând că statul nu poate interveni și plafona prețul polițelor, întrucât așa ceva nu este permis într-o piață liberă. Ceea ce este în esență corect. Într-o piață liberă, nu există constrângeri în formarea ofertei și nici a cererii. Acestea își au izvorul una în cealaltă. Continue reading “PIAȚA ASIGURĂRILOR RCA NU ESTE LIBERĂ!”

GENERAȚIA CELOR NĂSCUȚI “PLICTISIȚI”.

GENERAȚIA CELOR NĂSCUȚI “PLICTISIȚI”.

Părinții noștri ne spun frecvent: “Voi sunteți generația celor care s-au născut obosiți”. Și au, în mare măsură dreptate. Nu am să analizez acum cauzele, însă rezistența la efort fizic, în special la muncă fizică, a celor din generația mea, este mult inferioară față de cea a părinților noștri, ca să nu mai vorbim de bunici. Îmi amintesc în copilărie că bunicul se întorcea de la câmp înainte ca eu să mă trezesc. Iar în rarele ocazii în care am mers cu el la cules de pepeni, omul în vârstă și cu fizic astenic, reprezentat de bunicul meu, mi-a lăsat întotdeauna impresia că poate căra un sac plin cu pepeni pe un umăr, iar sub celălalt braț mă poate duce și pe mine.
Fiind la rându-mi tată a doi băieți, cred că am descoperit și eu o particularitate determinantă a generației ce ne succede, a generației copiilor noștri. Ei sunt generația celor care s-au născut plictisiți. Orice părinte de copil minor știe despre ce vorbesc. De câte ori v-ați auzit în ultimul an copiii plângându-se de faptul că, “s-au plictisit”? Eu îi aud frecvent pe ai mei. Cu cât opțiunile de a-și găsi o ocupație sunt mai multe, cu atât probabilitatea de a se plictisi crește. Ceea ce este un paradox. Ieșirile în parc, la munte, sau la mare, devin și ele foarte repede plictisitoare. Ce-i determină să fie așa? În mare măsură, cred că este vina tehnologiei, a lumii virtuale. Dacă le pui în mână o tabletă, sau un smartphone, plictiseala dispare. Iar ei sunt capabili să NU se mai plictisească până la epuizarea tuturor resurselor organismului. Cei care încă, datorită vârstei, nu sunt captivi rețelelor de socializare, sunt prizonierii diverselor jocuri. Zic prizonieri, pentru că își ghidează întreaga existență în raport cu jocul respectiv. Își fac o hartă a locațiilor ce urmează să fie vizitate împreună cu părinții, în funcție de punctele de acces la internet. Da, au destinații favorite, sau nu, în funcție de această facilitate. Astfel, dacă vor fi entuziasmați de vizita la o mătușă, spre exemplu, să vă gândiți dacă mătușa respectivă are sau nu internet. Știu, e posibil ca voi să nici nu cunoașteți acest aspect, însă ei au în minte o hartă. Nu-și cunosc nici măcar propriul număr de telefon, ce să mai zicem de cel al părinților lor. Cu toate acestea, rețin cele mai complexe parole de rețele wifi. Discuțiile lor cu prietenii, au ca subiect tot jocul respectiv. Parcă nu ar mai avea nimic altceva în comun, ca subiect de discuție. Accesul copiilor noștri la tehnologie începând de la vârste tot mai fragede poate avea beneficii notabile. Însă prezintă și mari pericole. În special pentru sănătate. Atât pentru cea fizică, cât și pentru cea emoțională și psihică. Incapacitatea lor de a mai separa la un moment dat lumea reală de cea virtuală, îi poate împinge la acte reprobabile. Am mai scris despre acest subiect aici.
Împreună cu soția mea, am găsit soluția pentru dependența de tehnologie. Cel puțin pentru moment. Le-am șters jocurile și le-am interzis accesul la tablete până la împlinirea vârstei de 14 ani. Încercăm pe cât putem să le creăm alternative pentru ocuparea timpului.
Totuși, nu am găsit leacul pentru plictiseală. Încă mai căutăm.

 

CALITATEA DE AVOCAT A LUI VICTOR PONTA ESTE NULĂ DE DREPT.

CALITATEA DE AVOCAT A LUI VICTOR PONTA ESTE NULĂ DE DREPT.

De câteva săptămâni încoace, Baroul București se tot cotește în privința unei decizii față de calitatea de avocat a domnului Ponta. Din punctul meu de vedere lucrurile sunt foarte clare.

Să ne imaginăm că Baroul București este un club select în care se poate intra ori pe bază de abonament plătit scump, ori pe bază de invitație. Continue reading “CALITATEA DE AVOCAT A LUI VICTOR PONTA ESTE NULĂ DE DREPT.”