În urmă cu câteva zile am scris aici, printre altele și următorul text. “De câte ori aud dinspre Cotroceni expresia „este inadmisibil și nu voi accepta niciodată așa ceva”, sunt deja convins că acel „lucru rău” la care se referă președintele se va întâmpla.De ce? Poate pentru că de vreo doi ani încoace, am auzit această expresie de mai multe ori, nu neapărat într-o formulare identică, iar lucrurile rele, inadmisibile și pe care președintele republicii nu le va accepta niciodată s-au petrecut.”

Pentru că mi-am permis să-l critic pe președintele Iohannis, manifestându-mi neîncrederea față de capacitatea, sau voința acestuia de a se opune atacurilor venite din partea PSD-ALDE, am fost numit pesedist și prorus. În plus, cineva și-a irosit energiile verificându-mi numărul de urmăritori pe FB și “audiența” de care se bucură postările mele. Constatând că am mai puțin de 200 de urmăritori pe Facebook și că nici aceștia nu prea îmi apreciază postările, a calculat respectiva persoană o medie de 5 “like-uri”/postare, deci că sunt un “ilustru anonim”, a statuat că nu am căderea să-l critic pe președinte. Practic, anonimitatea îți desființează orice argument, care nu mai merită dezbătut. Și dacă nu propui soluții concrete, nu ai voie nici să constați că drumul ales de președinte este pe cât de previzibil, pe atât de perdant. Dacă ai cumva o opțiune politică, o afinitate, intri în mob obligatoriu într-un soi de partizanat bolnăvicios, în care nu mai ai voie să vezi, sau să recunoști aspectele pozitive ale taberei adverse, cu atât mai puțin să-i critici, chiar și justificat, pe reprezentanții taberei simpatizate.

Dacă spui ceva de rău despre Iohannis, despre Kovesi, sau despre UE, ești un postac indezirabil. Nimeni, dar nimeni, nu ar trebui să-ți publice gândurile. Dacă ai mai și fost să votezi la referendum, ești de-a dreptul un putinist.

Spre exemplu, avem acum în față un nou caz concret, a cărui finalitate este previzibilă. Din momentul în care ministrul justiției, cel care este prevăzut în constituție ca fiind cel care propune revocarea, a pronunțat afirmația “declanșez procedura de  revocare a procurorului general“, este o chestiune de timp până ce acesta din urmă va fi demis, deși constituția prevede un aviz consultativ al CSM, dar mai important, faptul că președintele republicii este, de fapt, cel care îi revocă pe șefii parchetelor. Practic, începând de ieri, ne aflăm pe un drum cu sens unic în ceea ce privește revocarea Procurorului General. Este o poveste cu final cunoscut, pentru că președintele și-a slăbit treptat poziția, prin decizii similare de renunțare, de resemnare. Klaus Iohannis trebuie să apere instituția președintelui, nu să-i lase pe adversarii lui politici s-o ducă în derizoriu.

Ce ar trebui să fac eu acum? Să-l laud pe președintele Iohannis pentru că, deși nu va accepta niciodată acest lucru, în final îl va revoca pe Augustin Lazăr?

PS: În mod cert, una dintre soluțiile președintelui, de care nu a făcut până acum uz, este aceea de a se întoarce la popor, la cei care l-au făcut Președintele României, acordându-i cel mai mare număr de voturi.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s