Ca orice alt teritoriu de pe acest pământ, România deține bogății naturale. Ca multe dintre intervențiile omului asupra mediului înconjurător, și exploatarea acestora reprezintă un proces generator de poluare. Pe de altă parte, am putea spune că există poluare acceptabilă și poluare nejustificată. Spre exemplu, în industria transportului efectele negative sunt mai mici decât beneficiile, ceea ce duce la un tip de poluare acceptabilă. Însă, în industria producătoare, să zicem de piese și componente auto ( este doar un exemplu), se practică un tip de poluare inacceptabilă, din punctul meu de vedere. Spre exemplu, urmărind un interes financiar viitor, producătorii normează practic piesele, fiecare dintre ele având, pe lângă puncte forte, un veritabil “călcâi al lui Ahile”. Se întâmplă la fel și în industria producătoare de electronice/IT/electrocasnice, etc. Nu mai punem la socoteală faptul că generația actuală merge numai pe nou, concepte precum reparare, recondiționare fiind pe cale de dispariție.

Acestea fiind zise, dosarul Roșia Montană comportă mai multe niveluri de dezbatere.

În primul rând, există întrebarea eliminatorie. România va face, sau nu, exploatare la Roșia Montană? Dacă răspunsul este negativ, dacă voința populară este înspre conservarea zonei, atunci discuția nu are sens să meargă mai departe, iar inițiativa guvernului precedent de a introduce zona Roșia Montană în patrimoniul UNESCO, ca arie naturală protejată, devine nu doar justificată, ci chiar recomandată.  Ca o paranteză, în dauna unei recunoașteri internaționale, premierul Tudose ar fi optat pentru o recunoaștere națională, locală ca arie protejată. Evident, este convenabilă o recunoaștere locală, mai ales că vedem cu toții cât preț pun autoritățile române pe resursele naturale ale patriei. Este mult mai simplu să schimbi încadrarea unui obiectiv național, pentru a da hoții iama în el, decât dacă acesta se bucură de o recunoaștere internațională. Spre exemplu, deși autoritățile se declară interesate de conservarea pădurilor și de exploatarea și utilizarea materialului lemnos în mod cumpătat, mafia în domeniul defrișărilor este scăpată total de sub control, la fel și fenomenul, ministerul de resort negând dimensiunea dezastrului, iar instrumentul care face din orice simplu cetățean un veritabil paznic al pădurilor, anume aplicația “Inspectorul pădurilor”, este nefuncțional de luni bune, în plină campanie. Și pentru că tot își dorește doamna Doina Pană, actualul ministru al apelor și pădurilor, mai multe știri pozitive, îi prezint și eu o variantă. “În ultimele luni nu a mai fost înregistrat nici un furt de masă lemnoasă din pădurile României prin aplicația Inspectorul Pădurilor, semn că fenomenul a fost suprimat. Pe această cale vă informăm și că aplicația Inspectorul Pădurilor a fost indisponibilă în această perioadă.”

Întorcându-mă la subiect, dacă avizul este pro exploatare, trebuie evaluat impactul asupra mediului, costurile mutării populației, dacă aceasta se impune, dar și viitoarele riscuri implicate, fiind puse toate acestea în balanță cu beneficiile aduse de exploatare. Dacă prejudiciul este mai mare decât beneficiul, evident este iar o cauză de neexploatare.

Iar în final, dacă exploatarea este o soluție fezabilă și profitabilă, în sensul mai sus exprimat și nu în cel pur economic, dar statul român nu dispune de tehnologia sau tehnica necesară procesului, acesta trebuie să angajeze, contra cost, un terț privat, fie el și o companie internațională. În nici un caz exploatatorul nu poate lua aurul, el fiind un simplu prestator de servicii.

Concluzionând, în dosarul Roșia Montană, în etapa în care s-a ajuns acum, nu e cale de întoarcere pentru statul român. Zona trebuie să capete statutul de arie protejată, chiar și la nivelul UNESCO, mai ales pentru că, pe lângă bogățiile naturale ce se găsesc acolo, sau ținând cont de impactul dezastruos pe care exploatarea ar urma să-l aibă, există și o importantă valoare istorică a zonei, prin existența celor peste 100 de kilometri de galerii romane și medievale, unice în lume.

Trebuie reținut și faptul că Gabriel Resources, acționar majoritar al Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), pretinde despăgubiri de 4,4 miliarde de dolari, în contextul în care cele 245 de tone, estimate a putea fi exploatate la Roșia Montană, sunt evaluate la aproximativ 10 milioane de euro.

Cei care stimulează astăzi sentimentul național, sunt tot aceiași care au pus umărul la vânzarea principalelor resurse ale țării.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s