Este incredibil ce se întâmplă în aceste zile pe litoralul românesc. Condițiile de vreme și de agitație a mării, impun frecvent în această perioadă arborarea steagului roșu, semnificația acestuia fiind una categorică. ACCESUL INTERZIS ÎN APELE MĂRII!

Cu toate acestea, aproape zilnic aflăm despre câte un nou caz de înec pe litoralul românesc al Mării Negre. Unii se îneacă urmare a iresponsabilității proprii, alții se îneacă asumându-și eroic lipsa de discernământ a unora ca cei dintâi.

Este de remarcat faptul că victimele nu sunt copii lăsați nesupravegheați, sau adolescenți teribiliști, ci adulți trecuți de 30 de ani lipsiți de discernământ. Două dintre cazuri mi-au atras atenția în mod special. Cel al unui bărbat de 40 de ani, dacă îmi amintesc bine, aflat la mare împreună cu soția și copilul lor minor, care, nesocotind prezența steagului roșu, în ultima zi de concediu s-a avântat în mare cu scopul de a face niște ultime fotografii. A fost luat de ape și astfel și-a pierdut viața sub privirile celor dragi. Din nefericire pentru copilul victimei, tragedia pierderii părintelui reprezintă o lecție dureroasă despre greutatea și valoarea unei norme în viață, căci exemplul dat de tatăl lui, prin modul în care acesta s-a raportat la aceasta, i-a dat o reprezentare greșită.

Cel de-al doilea caz, arată un contrast izbitor, aproape insuportabil, între victimă și salvatorul ei, ce avea să-și piardă viața. Aflându-se tot sub autoritatea steagului roșu, o femeie s-a avântat în mare împreună cu fiica ei de doar câțiva ani. Fiind luate de ape, femeia a început să strige după ajutor. Până ca salvamarii să ajungă în zonă, doi bărbați le-au scos pe cele două din apă. Din nefericire, unul dintre salvatorii voluntari a fost luat la rândul lui de ape, trupul lui având să fie adus la mal de apele mării o zi mai târziu. Se numea Adrian Ciureanu, avea doar 30 de ani și era căsătorit de doi. Este de-a dreptul frapantă nesimțirea victimei care, odată adusă la mal s-a făcut nevăzută, manifestând o indiferență crasă față de soarta celui care i-a salvat viața, sacrificându-și-o pe a lui. Ce fel de om poate face una ca asta? Cum poți merge mai departe după ce ai făcut un astfel de gest? Iresponsabilitatea a fost în acest caz dublată de fuga de răspundere.

Suntem un neam aflat foarte departe de a putea fi numit civilizat. Iar percepția mea este că sensul de deplasare este cel opus. Un individ poate fi catalogat ca fiind civilizat atunci când nu are nevoie de o normă care să-i interzică, sau să-i impună o anumită conduită, pentru a acționa corespunzător. În România, ne-am obișnuit ca chiar și normele imperative să fie percepute ca fiind facultative. Arborarea steagului roșu, la fel ca și avertismentul venit din partea salvamarului, ori a echipajului salvamont, reprezintă o normă imperativă, de respectarea căreia depinde frecvent conservarea sau pierderea vieții tale, a celor care te însoțesc, dar și a unor terți care, într-un act de eroism, s-ar putea avânta în hazard pentru a te salva pe tine. Probabil că în mentalul românașului, existența și prezența acestor servicii publice, salvamar și salvamont, înseamnă că el își poate face de cap, își poate asuma orice riscuri posibile, mergând până la sinucidere, fiind sub protecția salvatorilor care au obligația legală de a-l ține în viață. Salvamarul și salvamontistul sunt la rândul lor oameni, pe care îi așteaptă familiile lor acasă, iar competența lor este de a completa unele aspecte ce țin de imprevizibil și de inabilitățile noastre pe care nu le conștientizăm. Angajarea în apele mării atunci când este arborat steagul roșu, nu ține de imprevizibil, ține de lipsă de respect față de o normă, de iresponsabilitate, de lipsă de discernământ și, nu în ultimul rând de lipsa unui minim spirit de conservare. Iar pentru asta nimeni nu ar trebui să-și riște viața.

Dacă aș fi decident în ceea ce privește aceste două servicii publice, aș institui un model de declarație pe proprie răspundere prin care, fiecare doritor de a se avânta în apele mării, sau pe munte, contrar indicațiilor,  să-și asume faptul că nimeni nu va pleca în căutarea lor până ce condițiile de risc nu dispar. Semnezi și apoi te poți pierde liniștit în apele mării, sau te poți lăsa prins de avalanșe.

Respect Adrian Ciureanu! Condoleanțe familiei!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s