Cum vă sună această ipoteză? Mie îmi sună cunoscută.

La scurt timp după incendiul de la clubul Colectiv, am auzit mai multe persoane publice sugerând că toți ne facem vinovați de producerea respectivei tragedii. La vremea respectivă am și scris aici despre acest fapt. Dacă îmbrățișăm această logică, atunci da, fiind toți vinovați, toți trebuie să plătim.

Acesta este și punctul de vedere al avocaților care le reprezintă pe victimele incendiului de la clubul Colectiv. Conform acestora, redați textual mai jos, statul român, prin Ministerul de Finanțe, trebuie să le despăgubească pe victime, întrucât bunurile inculpaților sunt insuficiente. Mai mult, alt avocat al victimelor, este de părere că statul român nu și-a respectat obligațiile constituționale de a-și proteja cetățenii, motiv pentru care acesta consideră că și Ministerul Sănătății trebuie să intervină ca parte responsabilă civilmente. Iată cele două declarații la care am făcut referire, declarații ce urmează unor cereri depuse în acest sens în fața instanței. “Bunurile pe care le au inculpații nu sunt suficiente pentru a acoperi daunele. Doar statul poate să ofere cuantumul pecuniar, pentru a asigura părțile vătămate că li se va face dreptate“, a declarat unul dintre avocați. “Statul român nu și-a respectat obligațiile constituționale de a-și proteja cetățenii. (…) La Spitalul de Arși, un bloc operator nu era funcțional“, a afirmat avocatul. Sursa este romanialibera.ro.

Încă de la început, victimele de la Colectiv au fost asociate elitei, iar comportamentul lor a fost întocmai. Am participat la parte din protestele ce au urmat incendiului, alături de foarte mulți alți cetățeni care nu aveau nici o altă legătură cu victimele, alta decât cea de a le fi concetățeni. Am participat pentru susținerea lor, pentru principii comune, pentru o cauză care mi s-a părut și mi se pare în continuare, nobilă. Corupția este precum cancerul sistemului osos, s-a extins până la cel mai mic oscior, distrugând astfel structura de rezistență a țării. Uneori cred că nimic altceva nu poate scăpa România de corupție, decât relocarea unei alte populații pe teritoriul aceste țări. Așa cum scriam mai sus, am participat la proteste în semn de sprijin pentru cei afectați, dar și pentru a-mi arăta dezaprobarea față de fenomenul corupției. Dar întotdeauna mi-a fost lăsată impresia că am fi datori să o facem, de către cei alături de care protestam.

Același sentiment îl am și acum, citind că “statul român nu și-a respectat obligațiile constituționale de a-și proteja cetățenii”, de parcă victimele incendiului din club s-ar suprapune fidel tuturor cetățenilor, sau măcar ar fi reprezentanții acestora. Ma deranjează pretenția ca membri unei pretinse elite ar trebui să beneficieze de un tratament preferențial în niște raporturi în care tehnic nu există diferențe. Spre exemplu, în fața legii, a sistemului public de sănătate, a morții, sau a unei întâmplări nefericite. Nu pot face diferența între un om mort în Siria și altul mort în Norvegia. Nu pot face diferența între moartea unui sărac și moartea unui multimilionar, nici între moartea unui director și cea a unui om de serviciu. Pur și simplu, mă afectează la fel. Nu moare o funcție,  sau o poziție în societate, întotdeauna moare un OM.

Este lipsit de etică să chemi statul român în instanță, prin această acțiune indicându-mă și mine, în calitatea mea de contribuabil, ca fiind responsabil pentru tragedia din Colectiv și implicit pus la plată. Vinovații trebuie să răspundă atât în materie penală, cât și pe latură civilă, exact în același fel în care se întâmplă în orice alt caz și nu statul român, care atunci când este vorba despre plata unor despăgubiri, devine suma tuturor contribuabililor. Statul român nu este companie de asigurări. De ce ar trebui să mă intereseze pe mine faptul că bunurile inculpaților nu se ridică la nivelul pretențiilor civile ale victimelor? Nu cumva în aceeași situație se află orice păgubit în România, iar în anumite cazuri chiar statul român? Adică în imposibilitatea de a-și repara un prejudiciu suferit. De ce aș fi de acord  să oferim  un tratament preferențial, excepțional, “elitiștilor” din club? În plus, suportarea de către statul român a despăgubirilor, este prezentată ca o asigurare dată părților vătămate că li se va face dreptate. Din cunoștințele și experiența mea, dreptatea se împlinește atunci când făptuitorii au fost identificați, judecați, condamnați și și-au ispășit pedepsele. Atunci apare sentimentul că s-a făcut dreptate. Dacă legi simțământul dreptății de cuantumul despăgubirilor primite, poți ajunge să faci niște aprecieri subiective.

La fel stă și afirmația conform căreia “statul român nu și-a respectat obligațiile constituționale”, referindu-se la măsurile adoptate după ce tragedia se consumase. Păi, câți dintre pacienții beneficiari ai unei asigurări de sănătate pot afirma că sunt mulțumiți de maniera în care sistemul medical de stat din România  le-a tratat suferința? Șansa a făcut ca această tragedie să aibă loc în capitală, căci dacă se întâmpla undeva în țară, urmările ar fi fost mult mai mari. Să meargă să vadă ce condiții sunt în spitalele din provincie, unde grupurile sanitare arată ca după bombardament, iar în saloane sunt minim trei tipuri de gresie pe jos ( acolo unde aceasta există totuși). Iar în final, să nu uităm lipsa de atenție publică de care s-au bucurat nou-născuții arși la maternitatea Giulești.

Mă întreb ce ar mai rămâne din acest, generic numit, stat român, dar referindu-mă mai mult la bugetul de stat, dacă toți păgubiții și pacienții nemulțumiți l-ar chema în garanție pentru prejudiciile suferite?

Concluzionând, constat că mișcarea post-Colectiv a fost una nesinceră. Așa cum am mai scris, nu s-a dorit reforma, ci răzbunarea. Iar acum, cu aroganța izvorâtă dintr-un sentiment de superioritate, avocații asociației consideră că statul român trebuie obligat să despăgubească victimele. Adică să fim pedepsiți, la comun cu vinovații, și noi, ceilalți. Cei care nu avem chiar nimic în comun cu evenimentul respectiv. Drama fiecărei dintre victimele incendiului din clubul Colectiv, este indiscutabilă și demnă de compasiune. Dar asta nu mă face pe mine vinovat sau responsabil. Ai nevoie de ajutorul meu, mi-l ceri, iar eu decid dacă ți-l acord, sau nu. Dacă mă chemi în instanță, înseamnă că încerci să mă forțezi să ți-l dau, moment în care m-ai pierdut de susținător al cauzei tale. Așa că, dragă “elită”, ai pornit pe un drum greșit din punct de vedere etic. Ca cetățean și contribuabil, eu nu susțin acest demers și nici nu sunt de acord să primești tratament preferențial. Să vedem ce va decide judecătorul de caz pe 4 aprilie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s