Da. Sâmbătă seara, în data de 05.11.2016, în intervalul cuprins între orele 18:00 și 19:45, pe când eram plecați de acasă, locuința noastră, aflată într-o zonă ceva mai retrasă a localității Urleta, din județul Prahova, a căzut pradă spărgătorilor, alături de alte cinci case din vecinătatea mai mult sau mai puțin apropiată. Întorși acasă, ne-am găsit lucrurile răvășite, iar din cadrul ușii de la dormitorul copiilor am văzut fereastra și plasa de insecte larg deschise. O imagine pe care, datorită încărcăturii simbolice, greu mi-am scos-o din cap.  Neliniștea mea decurge din faptul că am fost foarte aproape să cedăm insistențelor celor mici de a-i lăsa singuri acasă. Faptul că totuși nu am făcut-o, reprezintă încă un semn că cineva, acolo sus, ne iubește.  Ne-au furat niște bani, destul de puțini, pentru că nu avem obiceiul de a-i ține în casă, dar și verighetele, singurele bijuterii din aur pe care le aveam. Nefiind superstițios, nu mă afectează faptul că ne-au fost sustrase verighetele în exact ziua în care, cu 13 ani în urmă, ni le “montam” oficial pe degete unul celuilalt. Senzaționalul nu stă însă în acest eveniment. Ci în faptul că în următoarele două săptămâni, tot în ziua de sâmbătă, în exact același interval orar, cu același mod de operare, borfașii au spart alte trei locuințe în aceeași zonă, într-o rază de mai puțin de un kilometru. Dat fiind contextul…, sunt oare eu subiectiv dacă presupun că nu-i caută nimeni pe acești tâlhari ?!?

Dar nu despre asta vreau să scriu. Vreau să scriu despre notorietatea modului de acțiune, despre contextul zonal în care se întâmplă faptele, despre pasivitatea autorităților (atât cele care pot acționa proactiv, cât și a celor care trebuie să acționeze reactiv) față de aceste fapte, despre lacunele sistemului, dar și despre profilul făptuitorilor.

Modul de acțiune, este aproape clasic. Îl întâlnim în relatările de presă. Un grup de indivizi care însumat au mai puține clase decât, individual, ani de închisoare la activ, cu toate că sunt foarte tineri (până în 25 de ani), pun la cale operațiuni laborioase de filaj (nu au răvășit, s-au dus țintă la bani și la aur, nu au luat nimic altceva). Nu-i deranjează nimeni pe toată durata acestora. Echipele care acționează în teren, nu sunt în mod neapărat din zonă, sunt din localități, sau chiar județe limitrofe. Aproape fără excepție, este cineva în localitate care dă pontul.

Contextul zonal este unul total nefericit. Fostul primar al localității, membru PDL, a  fost condamnat definitiv pentru fapte de corupție. La momentul de față este posibil ca acesta să-și fi ispășit deja pedeapsa. Soția fostului primar, actual penal, a vrut să continue afacerea familiei, candidând la rându-i pentru funcția de administrator al bunurilor și serviciilor aparținând comunității locale. Îmi imaginez discuția celor doi: “Primarul: Draga mea soție, eu trebuie să mă retrag o vreme. Soția primarului: Dragul meu, mergi liniștit, mă ocup eu de treburile lăsate neterminate”. N-a fost să fie. Primăria a fost câștigată două mandate la rând de această dată de un membru PSD, George Stoica, actualul primar.

Nu departe de comuna Bănești, cea de care aparține administrativ satul Urleta, în care îmi am domiciliul, se află orașul Plopeni. E drept, este mai aproape de Ploiești. Acest orășel are la rândul lui o poveste extrem de interesantă în ceea ce privește simbioza dintre fenomenul infracțional și administrația publică. Astfel, conform cotidianului electronic hotnews.ro, Octavian Zaharia, fostul primar din Plopeni, a fost arestat în luna septembrie 2016 pentru complicitate la furt calificat și tăinuire. Acesta, nu numai că le dădea spărgătorilor ponturile, dar chiar îi însoțea pe aceștia, transportându-i cu mașina înspre și dinspre obiectivele vizate, acționând ca un ghid veritabil. Mai mult, venind în sprijinul comunității care i-a înmânat, prin vot mandatul, acesta chiar îi ajuta la vânzarea bunurilor provenite din furt. Un exemplu de  gospodar autentic, pus în slujba comunității locale.

Problema asistaților sociali este cumva conexă, posivil chiar în legătură. Conform platformei republica.ro , 20% din ajutoarele sociale sunt date prin fraudă în România. Și în satul nostru sunt, conform afișelor puse de reprezentanții primăriei pe avizierul din centrul satului, sunt 215 asistați sociali. Ca să vă faceți o idee, cam 800 de persoane au drept de vot în localitate, deci un frumușel procent de peste 25% dintre aceștia sunt asistați sociali. Pe cine credeți că vor vota aceștia?  Îi vor vota întotdeauna pe cei care vor întreține acest sistem de lenevie ridicată la grad de instituție. Pe aceia care le vor da suficienți bani cât să nu-i motiveze a se duce la muncă, dar prea puțini pentru a trăi de la o lună la alta. Cum vor completa diferența? Ați ghicit. Unii dintre ei, prin furt de la semenii lor, făcându-i pe aceștia să-i susțină de două ori, printr-un soi de “dublă impozitare”. Dacă primăria și-a permis să-i afișeze în sat cu CNP, tot așa îi voi afișa și eu aici.

Sunt afișe prin sat și despre tot felul de ajutoare, cum sunt cele de încălzire, spre exemplu. Se dă la oameni. În tot acest timp, diverse cereri de-ale subsemnatului, ce au deja până la trei ani vechime, se resping de către primărie motivând lipsa banilor.  Toate acestea în contextul în care eu contribui la bugetul local, iar servicii precum  iluminatul stradal, amenajarea drumului, extinderea rețelelor de utilități, sunt de utilitate publică. Adică se fac din contribuțiile noastre, alte tuturor. Este oarecum ironic faptul că eu nu pot beneficia de serviciile publice pentru care statul, dar și administrația publică locală îmi reține bani, de aproape două decenii deja, pentru că aceștia sunt direcționați, sub formă de ajutor social către cei care nu contribuie, dar care beneficiază deja și de serviciile de care eu nu.

Important de precizat,  tot cu legătură la subiect, este și faptul că 37 de prahoveni au fost condamnați la închisoare ( cu suspendarea executării pedepsei, evident), pentru că s-au dat handicapați pentru a încasa indemnizațiile, prejudiciind astfel statul cu peste un milion de lei.

Și acum să trecem la fapte. Eu și cu soția mea am fost primii dintre păgubiți care ne-am întors la domiciliu, deci și cei care am sesizat autoritățile printr-un apel la 112. Primul pas, prima gafă procedurală a organelor de poliție. Până ce au ajuns la locul incidentului, s-a aflat că a fost spartă și locuința părinților mei, care este anterior alei mele pe stradă, fapt ce i-a determinat pe polițiștii sosiți la fața locului să se oprească acolo pentru începerea cercetării la fața locului. La noi în casă au intrat după aproximativ două ore, adică după ce le-au pudrat alor mei toate obiectele personale, dar și lucioase, și după ce le-au luat declarațiile ce se impun în astfel de cazuri. Două aspecte aș menționa față de acest gest. Să presupunem că eu fac, acum, o sesizare la serviciul 112 prin care mă plâng că am raportat o spargere de domiciliu iar autoritățile au sosit cu două ore întârziere, fapt ce reiese destul de clar din decalajul orar dintre declarația tatălui meu și a mea, unde sunt menționate și orele la care au fost luate. Ce credeți că s-ar întâmpla? Iar al doilea, când am virat dreapta, pe ultimul segment înainte de casa noastră, mai aveam aproximativ 50 metri, am crezut, inițial, că am impresia unei lumini aprinse la noi, care s-a stins până să ajungem. Ulterior, observând că ne-a fost spartă casa, am fost convins că într-adevăr era lumina aprinsă și că cel mai probabil i-am surprins la întoarcere pe hoți. Să presupunem că la momentul apelului, spărgătorii erau încă ascunși undeva prin casă și, auzind că am sunat la 112, ar fi încercat să părăsească locul faptei în forță. Care ar fi fost urmările, dat fiind faptul că poliția a sosit după două ore?

Apoi, deși le-am spus clar că spărgătorii ar putea fi în zonă, că am văzut o mașină suspectă, pe care le-am identificat-o prin model, culoare și număr de înmatriculare, dar și faptul că în vecinătate s-a auzit muzica la un nivel sonor extrem de mare, făcând inutil lătratul câinilor noștri, muzică ce s-a oprit subit la întoarcerea noastră, organele de poliție au catadicsit că nu e cazul să înceapă căutările în seara respectivă. Primele 24 de ore le-au pierdut luându-ne plângeri penale, care cel mai probabil se vor închide cu, deja celebrul, Autor Necunoscut. Cu doar câteva săptămâni înainte îl citeam pe un experimentat criminalist, ieșit între timp la pensie, care spunea că, primele 72 de ore sunt critice pentru prinderea unui infractor, pentru că este intervalul de timp în care acesta poate face greșeli. Ulterior, dispărând agitația momentului, acesta face totul cu calm, nu mai comite greșeli, iar probabilitatea de a-l mai prinde cineva vreodată scade exponențial cu trecerea timpului.

Păi în condițiile mai sus descrise, când la o săptămână, respectiv două, distanță, spărgătorii se întorc în același interval orar, în fix același loc, pentru a-și continua și desăvârși opera, cât de naiv ar trebui să fiu eu, păgubitul contribuabil al acestui stat, încât să cred că-i caută cineva? Avem servicii de acoperiți, mă refer la SRI, care nu au foarte mult de muncă în privința terorismului în România, cel puțin comparativ cu țările din vest, mult mai expuse, dar care însumează un număr de agenți sub acoperire, comparabil cu cel al Germaniei. Cu ce se ocupă aceștia? Cum se pot organiza astfel de lovituri, consecutive, în același loc, la intervale de timp regulate, fără ca măcar cineva să știe? Cum este posibil ca poliția română, în anul 2016, să capituleze în fața, acoperită de un banal fular, a unui infractor cu glugă și mânuși? Din momentul în care au pășit pe proprietatea noastră, cei aflați în serviciul public, au început să ne surpe potențialul de speranță că cei vinovați vor fi prinși, judecați și pedepsiți. Astfel, ne-au spus că, după modul de operare, sunt profesioniști, foarte greu de prins. Apoi, la vederea a câtorva cadre surprinse de o cameră de supraveghere instalată pe una dintre proprietățile violate, constatând prezența mânușilor în mâini, dar și a fețelor parțial acoperite, fruntea, ochii și nasul erau totuși vizibile, ne-au asigurat că nu vor găsi amprente, sau alte urme utile anchetei. Frustrant moment, să-i vezi cum îți pudrează lucrurile, deja “profanate”  de mâinile unor semeni de cea mai joasă speță, după ce ai fost încredințat că demersul este inutil. Este demn de menționat și faptul că, polițistul din comună, satul nostru neavând post de poliție ( aviz celor care nu știau de unde sunt banii alocați măririlor de salarii și pensii electorale, promiși de PSD și garantați de alde Tăriceanu; da, putem avea salarii mai mari la stat, plătind prețul, adică servicii publice mai puține și de o calitate mai proastă), la vederea jumătății de chip ce a fost surprinsă de cameră, a exclamat aproape instantaneu, liberator parcă,”nu sunt din sat“. Tot în acele împrejurări, pentru a-și susține cazul, ne-a spus că cei din sat nu fură bani și bijuterii, ci doar o drujbă, un flex (deci îi știm și știm și ce fură, dar nu facem nimic pentru a stopa fenomenul). Pentru ca apoi, două săptămâni mai târziu, după ce lumea a început să vorbească prin sat cum că făptuitorii ar fi localnici, au încercat să-i smulgă soției o declarație prin care să-i menționeze pe bănuiți, chipurile pentru a o folosi ca justificare pentru a-i ancheta. Fac precizarea că noi nici măcar nu-i cunoșteam pe respectivii indivizi, dar ni se cerea să declarăm că-i considerăm suspecți. Practica îmi este cunoscută și nu, nu este în folosul anchetei. Înainte de a ne construi casa, am luat materiale pentru a ne îngrădi proprietatea. Atunci ne-au fost furați câțiva saci de ciment. Observând acest aspect, tatăl meu, care locuia deja în casa vecină terenului, a sesizat poliția. Aceștia m-au învinovățit cumva pe mine, pentru faptul că terenul este neîngrădit, fapt care în accepțiunea organului, dă liber la însușirea bunurilor aflate acolo. Nu mai spun despre faptul că, de regulă, gardul nu se asamblează undeva, într-un loc sigur, pentru ca apoi să-l aduci și plantezi pe locul dorit. Trebuie să-l construiești pe loc, iar pentru asta îți sunt necesare materiale de construcție. Pe care nu le poți pune în lucru pe măsură ce le aduci, deci trebuie să le depozitezi o vreme. În fine, l-au convins că nu are sens să depună plângere și au crezut că au scăpat de un dosar, adică de treabă. Venit în aceeași zi în localitate, m-am oprit direct la secția de poliție unde am cerut să fac plângere penală pentru furt. Pentru că și în situația respectivă, vocea satului s-a auzit, suspectul principal era deja cunoscut. Polițistul asistent, mi-a cerut să fac plângere împotriva persoanei suspectului. Imaginați-vă, vă rog! Eu, locuind în Ilfov la vremea respectivă, mă duc la poliția din Bănești, Prahova și fac plângere împotriva unei persoane pe care nu o cunosc, cum că, pe când mă aflam la lucru în București, mi-a furat de pe terenul din Prahova niște saci de ciment. Evident că i-am spus domnului polițist că dacă, la final, semnează domnia sa plângerea, pot să scriu ce-și dorește. Dar dacă eu voi fi cel ce o semnează voi scrie ceea ce doresc și-mi asum în același timp. Așa că am făcut plângere penala pentru furt de către un autor necunoscut, sarcina identificării și cercetării făptuitorului fiind a organelor abilitate. Ajuns la proprietate, la doar cinci minute în urma mea, a venit o mașină de poliție de la Bănești și una cu criminalist de la Câmpina pentru a lua eventuale probe. La un an distanță de eveniment, cazul devine de-a dreptul hilar. Aflându-mă în București, la muncă, sunt sunat de un polițist din Bănești, informat că a fost prins cel care mi-a furat sacii de ciment, și că acesta dorește să-mi înapoieze contravaloarea lor. I-am spus că nu mă interesează banii și că vreau să plătească pentru fapta comisă. S-a făcut liniște în caz, pentru ca acum, să aflu că dosarul este în cercetare cu autor necunoscut. Intrigat am cerut lămuriri. Iată care este explicația. “Domnul Enache, individul a venit la noi și a spus că vrea să vă dea banii. Dacă nu i-ați acceptat, noi nu-l putem obliga să mărturisească în scris.”

Încerc să-mi imaginez scena.

Intră în sediul poliției un sătean.

(hoțul) Domnule polițist, eu sunt cel care i-am furat sacii de ciment lui Enache.

(polițistul) Cu ce vă pot ajuta?

(hoțul) Vă rog să-l sunați și să-i spuneți că vreau să-i dau banii pe ciment.

(polițistul) Sigur; și polițistul mă sună, iar după convorbire îl informează pe hoț despre refuzul meu.

(hoțul) Ok. Și dă să plece.

(polițistul) Hei, hei, unde pleci? Stai să dai o declarație!

(hoțul) Ce declarație?

(polițistul) Păăii, despre sacii pe care ai spus că i-ai furat de la Enache.

(hoțul) N-am furat dom’le eu niciun sac de ciment. Și pleacă…

Închizând paranteza și întorcându-ne la seara cu pricina, la solicitarea unui superior de la Poliția Câmpina de a verifica înregistrările surprinse de camerele de supraveghere ale primăriei, același agent de Bănești a afirmat că acelea nu ne sunt de folos, pentru că sunt de proastă calitate.

Privindu-i, am încercat să transpun atitudinea lor în dreptul meu. Atât eu, cât și ei, avem funcții de suport, suntem un soi de prestatori de servicii. Ca să prestez în același fel cum au făcut-o organele, ar trebui ca atunci când vine un client la mine cu o solicitare, în loc să fac tot ce-mi stă în putință să-i rezolv solicitarea, inclusiv prin escaladarea ei în cazul în care mă depășește,  eu să folosesc toate argumentele posibile și imposibile pentru a-l convinge pe acesta că ne aflăm în fața unei situații a cărei soluționare este imposibilă.

O a doua gafă impardonabilă făcută de polițiști, constă în faptul că la cercetări a participat și un “ciripitor”. Mai exact, un agent de la poliția locală care, ziua următoare i-a povestit poștașului din localitate, în detaliu, cele întâmplate cu o seară înainte. Printre altele i-a spus și despre faptul că unul dintre infractori a fost surprins pe o cameră de supraveghere, expunându-l astfel pe proprietarul căruia îi aparține camera cu pricina. Nu mai spun despre faptul că respectivul a fost la mine în casă, a aflat ce au furat hoții și a văzut ce nu, a asistat la declarațiile mele, pe care le-a și semnat ca martor. Nu mă gândesc ce efect pot avea aceste informații scăpate pe stradă. Există un principiu de bază în medicină, aplicabil în mod special în protocolul de acordare a primului ajutor. “Dacă nu-i poți face bine pacientului, încearcă, măcar, să nu-i agravezi situația“. Cred că acest principiu ar trebui îmbrățișat și de către poliția română. Adică, dacă nu ești în stare să mă ajuți, atunci când este nevoie, măcar nu-mi prejudicia mai mult.

Dincolo de multele nemulțumiri ale serii, am avut și o experiență plăcută. Câinele de luat urma. Da, un patruped a fost surpriza plăcută a serii. El a fost adevăratul profesionist, dar din nefericire un simplu funcționar, supus protocoalelor și “superiorilor”. Este vorba despre un ciobănesc german, capabil să deosebească până la 10.000 de mirosuri, ceea ce mi se pare de-a dreptul incredibil. L-am văzut la lucru. Întrucât spărgătorii ne-au scos diverse lucruri în spatele casei, printre care și un rucsac al copiilor, câinele a fost dus acolo și întrebat de dresor: “Cine a fost aici?”. Cinele a luat mirosul, iar apoi a venit întrebarea numărul doi: “Și, încotro a luat-o?”. Imediat, câinele a plecat pe urmă. Însă, pentru că luase mirosul copiilor mei, s-a dus înspre câinele nostru, fapt sesizat imediat de dresor care l-a dus înapoi pentru a lua alt miros. I-a fost indicat un alt obiect și i s-au repetat cele două întrebări, iar câinele a luat urma corectă și s-a dus pe drumul județean, la locul unde se afla mașina despre care scriam anterior că ni s-a părut suspectă. Cu siguranța organului român, polițistul zice: “Băi, funcționarule, ce știi tu? Nu s-au dus pe șosea, s-au dus pă câmp bă.” Deși greu de crezut, așa s-a întâmplat. Organul nu a luat în considerare expertiza câinelui și a mers pe filozofia-i proprie, “câinele nu știe”. Am fost impresionat de blândul ciobănesc german și de destoinicia lui.

Ca să scurtez puțin relatarea, la doar o săptămână distanță, m-am trezit la poartă cu, deja celebrul polițist din Bănești, care mi-a solicitat să verificăm împreună dacă nu cumva ne-a fost spartă casa iar, informându-mă că a mai fost spartă o casă a unui vecin. Mi-a cerut inclusiv să-i luminez cu lanterna mea o grămadă de nisip, lăsată pe stradă de un vecin, în speranța identificării unor eventuale urme de picior de om ( în contextul în care urmele de pantof, lăsate meticulos pe lavabila albă a pervazului de la geamul prin care hoții au pătruns în casă, au fost găsit nefolositor anchetei). Ulterior, acesta a plecat pe câmp, printr-o beznă deplină, pe condiții de ploaie măruntă și deasă, dotat cu lanterna telefonului mobil, unde, surpriză, a găsit parte din bunurile  părții vătămate, răvășite prin iarbă. Dacă nu ridică suspiciuni, situația arată cel puțin inadecvare. Iar pentru că eu sunt supărat pe ei, deci exclus să le fac cadouri în perioada următoare, am să vă rog pe cei care aveți pe acasă lanterne ce nu sunt folosite ( cred că sunt bune și niște lumânări, dacă ne raportăm la eficiența acțiunilor lor), să le trimiteți poliției Bănești (Com. Banesti, Prahova, 107050).

Seria spargerilor a continuat și în săptămâna ce a urmat. De această dată, două mașini de poliție au fost parcate în zonă, iar polițiștii, după ce i-au atenționat pe localnicii aflați acasă, să steie în casele lor, au patrulat prin zonă pedestru, ca niște veritabili agenți de pază ai firmelor de securitate. La un moment dat, le-am auzit mașinile plecând în trombă. Nu am știut pe moment motivul, dar l-am aflat ziua următoare. Se mai spărseseră încă două case, aflate la mai puțin de un kilometru distanță de locul în care își aveau mașinile parcate. Dacă nu ar avea o doză de tragism, ar fi de cascadorii râsului.

Să vorbim puțin și despre cadrul legal. Constituția României, adică legea fundamentală, consfințește, prin articolul 27, conceptul de inviolabilitate a domiciliului. Iar prin articolul 44, stabilește garantarea și ocrotirea prin lege a dreptului de proprietate privată. Ca să nu mai vorbim despre articolul 23, care consacră noțiunea de siguranță personală a cetățeanului. Toate acestea se asigură prin implicarea activă a structurilor specializate ale statului. Structuri care astăzi pălesc în fața unui fular tras pe gură, a unor mânuși trase pe mâini și a unei glugi trase pe cap. Cam atât valorează  principiile constituționale pentru autoritățile noastre. Având toleranță zero față de fenomenul infracțional, am pretenții mai mari de la autoritățile publice, ale căror servicii le plătesc prin taxe și impozite, deja de foarte mulți ani.

Câteva vorbe și despre spărgători. Din punctul meu de vedere, acești oameni sunt de cea mai joasă speță. Nu am nici cea mai mică urmă de respect pentru astfel de oameni, care își trăiesc această viață profitând de vulnerabilități. Oameni care nu pot face un ban la lumina zilei, vin noaptea, eventual în lipsa ta, și te jefuiesc. Sau, profită de neputința unui vârstnic, sau a unei persoane cu handicap, pentru a-și însuși ceea ce nu le aparține de drept. Tragic este că sunt tineri. Tineri care nu știu să facă nimic, nu vor,  sau cărora nu le place munca. Se plimbă toată ziua prin localitate, schimbând frecvent mașinile. BMW și Mercedes la mâna a doua, neapărat înmatriculate în Bulgaria.

Cred că am enunțat suficiente motive pentru a fi împotriva grațierilor colective, acești paraziți, fiind primii beneficiari al unor astfel de măsuri. Știți care este prima sugestie privind al treilea termen dacă faci o căutare pe Google după “furt calificat”? Împăcare. Da. Eu te fur, iar dacă se întâmplă, puțin probabil, să fiu totuși prins, ne împăcăm și fapta este ștearsă cu buretele.

 

Între timp a mai trecut o zi de sâmbătă. Undeva în România, țară membră cu drepturi depline a Uniunii Europene, am așteptat cuminți să aflăm casa cărui vecin va fi fost călcată de spărgători. Din fericire, cel puțin din informațiile deținute în acest moment, a fost liniște în sat. Dar, cum Poliția Română veghează, nu știm ce urmează… România seamănă tot mai mult cu un sat fără câini.

Advertisements

One thought on “AM FOST CĂLCAȚI DE HOȚI.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s