Nu știu dacă domna ministru Prună are bine definită în cap noțiunea de justiție, din moment ce ia în considerare grațieri colective avizate de societate.

Sunt de acord că nu este normal și drept ca deținuții să fie îngheuiți în penitenciare, dar nu grațierea este soluția pentru această problemă.

Mergând pe firul noțiunii de justiție, soluția va veni de la sine fără a fi nevoie să chestionezi socieatea dacă este, sau nu de acord cu grațierea. Codul penal definește clar conceptul de grațiere.Astfel, într-un stat de drept un principiu fundamental de funcționare este supremația legii. În cadrul legal național și internațional își găsește locul legea penală care, definește și sancționează faptele penale, cele care au o gravitate crescută. Spre deosebire de legea civilă, legea penală poate prevede pedepse privative de libertate, aplicate proporțional cu gravitatea faptei, nivelul de vinovăție al făptuitorului, dar și de circumstanțele săvârșirii.

Grațierea este, conform legii 546/2002, ” o măsură de clemență ce constă în înlăturarea, în total sau în parte, a executării pedepsei aplicate de instanță ori în comutarea acesteia în una mai ușoară“, rostul acesteia fiind de a trata situații cu adevărat speciale. Adică, acolo unde instanța a condamnat în baza legii, președintele statului iartă și scutește de executarea pedepsei o persoană (în continuare infractor) care reprezintă un caz special (ex: o mamă cu mulți copii, fiind singura lor sursă de supraviețuire; un grav bolnav, sau vârstnic, condamnat pentru o infracțiune minoră). Fiind un act de clemență, acesta nu poate viza mase de infractori, poate viza doar cazuri particulare. Supraaglomerarea penitenciarelor este de natură administrativă și pretinde o măsură administrativă. Fiind lasată la aprecierea șefului statului, grațierea nu poate fi considerată o măsură administrativă.

E drept că există și posibilitatea grațierilor colective, dispuse prin lege organică de către parlament, însă cu această măsură nu sunt de acord pentru mai multe motive.

În primul rând, date fiind integritatea și verticalitatea Parlamentului României, sunt convins că vor folosi în mod parșiv acest instrument, grațierea, pentru a-și scoate din închisoare cumetriile. Două sunt criteriile pe baza cărora se pot face grațieri colective, după infracțiune, sau după cuantumul pedepselor. Sunt ferm convins că vor opta pentru cuantumul pedepselor. Și cum pedepsele luate de marii corupți tind, fără excepție, către minimul celor acordate cu executare, v-ați prins, vor fi principalii beneficiari.

În al doilea rând, fiind vorba de justiție, nu trebuie să uităm că fiecare, așa zis, “mic infractor” aflat în detenție are, corespondent în viața de afară, cel puțin un păgubit, dacă nu-i luăm în calcul și pe marii corupți unde păgubiții suntem toți. Cum vor simți acei păgubiți conceptul de justiție când îi vor vedea liberi pe cei care le-au adus prejudicii mai mult sau mai puțin grave? Ma refer la cei cărora le-au fost sparte casele, furate mașinile, bunurile din curte, cei care au fost înșelați de pseudo-afaceriști,cei ale căror bunuri au fost distruse. Și cum va funcționa reabilitarea în cazul grațiatului colectiv? Oare nu va fi el încurajat astfel să-și continue activitatea infracțională, văzând că a fost eliberat fără să îndeplinească vreo condiție specială?

Iar în ceea ce privește consultarea societății cu privire la grațierea colectivă, ce înseamnă asta? Societate românească este de acord cu eliberarea infractorilor din închisoare, asta este concluzia pe care o anticipează? Și cum se va face această consultare? Cum va afla doamna Prună dacă societatea este, sau nu, de acord cu grațierea? Se dorește o opinie, așa în general față de grațiere, sau una orientată către un cuantum al pedepsei, sau pe tipologia infracțională?

Supraaglomerarea penitenciarelor putea fi prevenită prin acțiuni proactive. Sunt două abordări posibile față de fenomenul infracțional.  Ori construim penitenciare pentru a răspunde “cererii”, ori dezincriminăm anumite infracțiuni săvârșite masiv, considerând astfel că “oricum toată lumea fură”. Iar penitenciare noi se puteau construi până acum, prin coparticiparea deținuților. Da, aceștia ar trebui să muncească pe perioada încarcerării, nu pentru bani de țigări, ci pentru a se întreține. Dacă vor să mănânce și să aibă un acoperiș deasupra capului, trebuie să muncească. Prin asta nu le este încălcat nici un drept fundamental. Eu, aflat în stare de libertate, trebuie să muncesc dacă vreau să mănânc ceva seara și să am unde-mi pune capul. Pentru ce motiv ar trebui scutiți deținuții de asta? De ce trebuie să le suport eu dpdv financiar detenția? Așa că, doamnă ministru Prună, scoateți-i la muncă și construiți penitenciare noi, mai încăpătoare!

Cât despre demersul domnului senator PSD Șerban Nicolae, acesta face parte din partidul care s-a aflat mai tot timpul la conducerea țării. Dacă penitenciarele sunt supraaglomerate astăzi, se întâmplă în mare măsură din cauza modului în care au guvernat colegii domniei sale.

Dacă justiția i-a găsit vinovați și i-a condamnat la pedepse privative de libertate și în același timp nu există motive temeinice care să reclame grațierea, înseamnă că respectivii infractori trebuie să-și ispășească pedeapsa în regim de detenție.

A mai declarat doamna Prună că “Nu am dormit nopţile, sunt şi eu om. Sunt foarte marcată de ce am văzut în penitenciare”. Dar pe la victimele infractorilor de tot felul o fi trecut oare? Sau printr-un spital de provincie, un azil de bătrâni, sau un cămin de copii?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s