Este oare deontologic să-l promovezi, sau să-l privești admirativ pe contravenientul care, prin diverse tertipuri, se sustrage de la executarea unei sancțiuni pentru o faptă pe care, în realitate, a comis-o?
Haideți să-i promovăm în presă pe toți acești eroi care au câștigat din lupta cu autoritățile! Conform titlului articolului, “Un român a învins poliția rutieră!” (doar un român o putea face).

Ce a făcut acest erou? Conform propriei declarații, circula prin localitate cu autoturismul “setat” la 99 Km/h și a fost surprins de aparatul radar. Viteza înregistrată de acesta a fost de 103 Km/h, o diferență de 4 Km/h între cele două sisteme de calcul a vitezei. Nu aș vrea să pun la îndoială acuratețea vitezometrului instalat pe mașina “eroului”, deși este cunoscut faptul ca nici acestea nu sunt foarte fidele realității, mai ales la viteze ce depășesc 100 Km/h.
În schimb aș vrea să vă întreb dacă vi se pare deontologic să promovăm un astfel de comportament? Cu atât mai mult cu cât, zmeul a fost, conform relatării din articol, sprijinit în acest demers de către tatăl lui, un profesor universitar emerit ce deține un bagaj serios de cunoștințe în domeniul ingineriei mecanice.
Mă refer la deontologie în două profesii. În cea didactică, universitară, dar și în cea jurnalistică.
Din punct de vedere legal, lucrurile sunt evidente, eroarea de 4 Km/h facând diferența între două sancțiuni diferite. Dacă la o viteză de 99 km/h în localitatea sancțiunea aplicată se rezumă doar la puncte amendă, la o viteză ce depășește 100 km/h se dispune și măsura suplimentară a reținerii permisului de conducere.
Oricum, abordarea din punct de vedere juridic a contravențiilor nu mi s-a părut niciodată justă, în sensul că, dacă agentul constatator a comis o eroare, procesul-verbal de constatare este anulat și o data cu el și efectele lui. Adică, dacă agentul a scris greșit CNP-ul contravenientului, restul datelor de identificare fiind cele corecte, acest fapt atrage nesancționarea celui din urmă, ca și cum nu ar fi săvârșit în mod real fapta sancționată. Sau cum este în cazul de față, pentru că atât agentul, cât și prima instanță, nu au luat în considerare marja de eroare dată de aparatul radar la viteze de aprox. 100 Km/h, a fost anulat procesul-verbal, iar contravenientul a scăpat nesancționat, deși a condus în localitate cu o viteză mai mare cu aproape 50 km/h decât cea permisă. Or, rolul instanței este de a îndeplini actul de justiție în mod echitabil, raportat la fapte. Astfel, nu trebuie să permită autorităților să aplice legea abuziv, sau într-un mod vicios, dar nici nu trebuie să-l sustragă pe un contravenient de la suportarea consecințelor legale ale faptei săvârșite.
Întorcându-mă la deontologie, părinte fiind la rându-mi, consider că ar fi fost mai înțelept dacă domnul profesor nu și-ar fi ajutat fiul să se sustragă sancțiunilor. Nu este etic pentru un cadru didactic să încurajezi sustragerea de la executarea unei sancțiuni, chiar dacă este vorba despre propriul fiu, mai ales că sancțiunea nu este disproporționată față de faptă. Și-a încurajat astfel fiul să continue conduita ilegală, cunoscând acum o portiță de scăpare.
Cât despre deontologia jurnalistică, astfel de articole instigă la nesupunere față de norme și prevederi legale, la dispreț față de autorități și la nesocotirea rolului sancțiunilor. Practic, se creează falsa impresie că agentul constatator este actorul negativ în filmul ce redă o faptă contravențională și nu șoferul.
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s