După cum cred că toată lumea știe deja, ANAF-ul și-a permis, zilele trecute să trimită firmelor care dețin antenele somații pentru eliberarea clădirilor în care acestea își desfășoară activitatea, întrucât acestea au trecut în proprietatea statului român, prin confiscare, în urma rămânerii definitive a unei hotărâri judecătorești ce datează din luna august 2014.

Remarc cu tristețe modul în care un număr mare dintre conaționalii mei se lasă manipulați cu televizorul, dar și de la pupitrul parlamentului.

În primul rând vreau să ridic următoarea întrebare. Dacă ANAF-ul nu a confiscat clădirile în care își desfășoară antenele activitatea imediat după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, adică atunci când aceasta a devenit executorie, înseamnă că nu o mai poate face niciodată? Adică mi se pare absurd să devină fundamental în acest caz răspunsul la întrebarile de ce acum, sau de ce nu până acum. Da, este important să aflăm și motivele pentru care diverse hotărâri nu se execută la timp, sau într-un termen rezonabil, în contextul în care altele se execută aproape instant. Dar această întrebare nu poate fi folosită ca argument de către, sau în favoarea celui executat.

Trebuie să înțelegem foarte clar datele problemei. Antenele își desfășoară, de mai bine de un an și jumătate, activitatea FĂRĂ SĂ PLĂTEASCĂ CHIRIE în niște spații care aparțin statului român, creându-i acestuia, adică nouă tuturor, un prejudiciu.

Să nu uităm nici faptul că, DNA-ul prin vocea doamnei Koveși, a criticat public în repetate rânduri ANAF pentru modul deficitar în care reușește să recupereze și valorifice bunurile confiscate în urma unor hotărâri judecătorești.

În plus, clemența de care au beneficiat antenele până acum o putem pune pe seama și a contextului politic de la vremea respectivă. Să nu uităm că însuți primul ministru de la vremea respectivă a dat asigurări publice că antenele nu vor fi evacuate cât el va deține funcția.

În altă ordine de idei, nu este vorba despre un atac la adresa libertății de exprimare, așa cum a urlat în parlament Cristiana Anghel. Antenelor nu li se retrage licența, nu le sunt închise studiourile, angajații nu sunt concediați. Pur și simplu li se cere eliberarea unei clădiri care nu le aparține. Ironia face că în aceeași zi stimatul deputat Liviu Dragnea încerca să treacă prin parlament o lege care într-adevăr reprezenta un atac direct la libertatea de exprimare.

Ineptă mi se pare și pretenția unora ca statul român, prin reprezentantul ANAF să fi închiriat acest spațiu antenelor, dacă ar fi fost de bună credință.

Adică, în România, aplicarea legii devine abuz, iar titularul unui drept recunoscut într-un final în instanță este cumva în culpă, are un statut reprobabil. Conflictul ANAF – Antene este similar cu următorul caz. Mie îmi este ocupată în mod abuziv locuința. După lungi perioade de demersuri legale și procesuale, mi-o recuperez în instanță printr-o hotărâre definitivă. Fac precizarea că în momentul în care sentința devine definitivă, nu doar eu, dar și ocupantul abuziv al clădirii suntem notificați despre acest fapt. Eu, titular al unui drept recunoscut, nu-l revendic imediat. Las să treacă o perioadă de timp. In tot acest timp, nici ocupantul nu face nimic special, pastrează în posesie un bun care nu-i mai aparține de drept.

La un anumit moment dat, mă decid să îmi revendic dreptul, motiv pentru care îi trimit ocupantului o somație de eliberare a spațiului. Ce face acesta? Începe să strige ca din gură de șarpe că îi sunt încălcate drepturi fundamentale, să mă întrebe de ce nu mi-am revendicat dreptul până în momentul respectiv, de ce o fac fix în acel moment ( de parcă această întrebare nu ar putea fi pusă oricând), iar în final să mă acuze de rea credință pentru că nu i-am propus să rămână și să-mi plătească chirie. Realizați până unde poate merge tupeul? Unul dintre dezmembrămintele dreptului de proprietate, o reprezintă dispoziția. Mie, ca titular al acestui drept, îmi revine privilegiul de a dispune de bunul al cărui proprietar sunt. Este o facultate a mea, dacă vreau să-l închiriez sau nu, cu atât mai mult când chiriașul ar fi chiar cel care mi l-a ocupat abuziv până în prezent. NIMENI nu are dreptul să-mi spună ce să fac cu bunul recuperat.

Dragi concetățeni, urmăriți antenele, este dreptul dumneavoastră, dar nu vă mai lăsați manipulați. Dacă unul dintre noi ar fi pierdut în instanță un bun, ar fi fost executat fără excepție. Da, este corect să cerem instituțiilor statului explicații pentru că nu au adus la îndeplinire una sau mai multe hotărâri judecătorești într-un termen rezonabil, însă nu este normal să-i susținem, subminând astfel autoritatea puterii judecatorești, pe cei care au un comportament abuziv.

Cazul ANAF vs Antene reprezintă încă o dovadă că în România legea se aplică cu măsură dublă. Interesul meu de a viziona un post TV (deși, repet, în cazul de față nu este vorba de închiderea vreunuia) nu poate fi mai presus de lege. Iar o hotărâre judecătorească are forța unei legi față de părți.gadea-evacuare-antena-3

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s