În ultima zi a lunii august 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial, Ordonanța de Guvern nr. 40/2015 care prevede posibilitatea recuperării taxei de poluare ( sub toate denumirile și formele pe care aceasta le-a îmbrăcat de-a lungul timpului) pe cale administrativă, adică printr-o cerere depusă la Direcția de Finanțe Publice. Procedura de efectuare a plăților urma să fie stabilită printr-un ordin comun al președintelui ANAF și al ministrului mediului, apelor și pădurilor, pentru care a fost stabilit un termen de 45 de zile.

Întrucât acest termen a expirat încă din data de 18.10.2015, mi-am permis să formulez o interpelare pe care am adresat-o atât ministrului mediului, cât și președintelui ANAF.

Astfel, după ce le-am adus la cunoștință faptul că refuzul unei autorități de a aduce la îndeplinire prevederile unei legi se traduce printr-un abuz de putere, dar și că statul român dispune în continuare, în mod abuziv, de niște sume de bani pe care mi le-a reținut cu mulți ani în urmă sub forma unei taxe ce s-a dovedit ulterior a fi discriminatorie, le-am cerut să-mi comunice motivele care-i împiedică să emită acest ordin comun, conform legii.

Le-am mai cerut să-mi spună și când intenționează sa emită ordinul respectiv. Iată raspunsul celor două entități implicate.

Citindu-le, vă invit să vă gândiți și la modul în care se raportează atât ANAF-ul cât și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, față de un contribuabil care nu-și onorează obligațiile legale în termen.

Astăzi, sunt 89 de zile de când procedura de efectuare a plăților trebuia să fie publicată, cunoscută și pusă în aplicare.

Dincolo de acest aspect, se poate constata și faptul că prin adresele emise nu se răspunde în mod direct la întrebările formulate, ci se dă un soi de status, cam ce s-a făcut până în acest moment.

Ținând cont de cele de mai sus, nu pot să nu mi-l amintesc pe domnul Ponta care, întrebat fiind de ce nu organizează alegeri parțiale în colegiile în care erau locuri vacante, deși legea îl obligă la asta, s-a apărat spunând că “nu poate fi vorba de o încălcare întrucât nu a fost stabilită prin lege o sancţiune”. Deci, dacă există prin lege o obligație a unei autorități, dar nu există și o sancțiune pentru nerespectarea ei, de ce ar aduce-o la îndeplinire?

Nu trebuie să uităm nici faptul că printr-o altă ordonanță (vezi art. 26, alin 6 din OUG 8/2014), guvernul Ponta a eșalonat pe 5 ani calendaristici restituirea sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect taxa de poluare, taxă care i-a fost încasată contribuabilului într-o singură tranșă. Un alt abuz de putere.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s