În data de 5 noiembrie anul curent, în urma unui accident feroviar, o tânără în vârstă de 19 ani din Suceava a fost grav rănită.

Aceasta a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Judeţean “Sf. Ioan cel Nou” cu traumatism cranio-cerebral cu edem, fracturi costale care i-au afectat plămânul stâng şi fracturi la picioare. Tânăra se afla în comă indusă.

Acestea fiind datele de intrare, din acest moment avem următorii actori implicați. Pe de o parte, reprezentanții statului român, care acționează în limitele cadrului legal, iar de cealaltă parte, familia tinerei, având particularitatea de a fi de religie Martori ai lui Iehova.

De principiu nu obișnuiesc să comentez crezuri sau credințe specifice altor religii decât celeia căreia îi aparțin. Cu toate acestea, în cazuri precum celui de față, dar și ținând cont de actualul context social, o voi face. O voi face mai ales pentru că observ în societate o intensificare a tensiunilor dintre creștini, atei și agnostici, iar în aceste condiții, răspândirea unui mod greșit de înțelegere a divinității, pretinde reacții din partea noastră a tuturor.

Îmi voi începe expunerea printr-o analiză a modului în care reprezentanții statului au putut gestiona acest caz. Subliniez încă o dată faptul că vorbim despre un pacient în vârstă de 19 ani, deci major, dar care se afla în stare comatoasă, deci în imposibilitatea de a-și exprima consimțământul.

Legea numărul 46/2003, care reglementează drepturile pacienului, prevede trei pași pe care cadrele medicale trebuiau să-i parcurgă în luarea unei decizii privind executarea actului medical, în următoarea ordine. Întrucât subiectul este un pacient major, conform art. 14, “când pacientul nu îşi poate exprima voinţa, dar este necesară o intervenţie medicală de urgenţă, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinţei acestuia”. Presupunem că nu a existat o exprimare anterioară a voinței, dar subliniem și faptul că din punct de vedere strict legal, personalului medical îi este recunoscut dreptul de a deduce acordul pacientului și nu i se pune în sarcină obligația de a o face. Din acest motiv, avansăm la pasul numărul doi. Conform articolului 15, “în cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgenţă, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar“, reprezentantului legal, în speța de față părinților tinerei, i se recunoaște, chiar dacă indirect, dreptul de a da un consimțământ în ceea ce privește intervenția medicală. Este discutabil dacă mai putem vorbi despre o intervenție de urgență la o săptămână de la momentul accidentului și în condițiile în care, conform șefului clinicii, intervenția ortopedică ar fi putut fi amânată, în funcție de starea pacientului, și pentru mai multe luni de zile, însă este important principiul. Cert este că intervenția ortopedică trebuia efectuată indiscutabil, la un moment dat, dar și faptul că aceasta reprezenta “o intervenţie chirurgicală sângerândă, cu risc major pentru pacientă“, conform aceluiași specialist. Întrucât intervenția suporta amânare, înțeleg că nu este vorba despre o urgență medicală, motiv pentru care consider corectă, din punct de vedere legal, decizia medicilor de a cere consimțământul reprezentantului legal, mai ales pentru că, încă de la intrarea pacientului în Unitatea de Primiri Urgențe, acesta și-a exprimat în mod categoric opoziția față de o eventuală transfuzie de sânge. Pasul al treilea, conform art. 17 ,aliniatul 1 al aceleiași legi prevede că “în cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate”. Întrucât reprezentantul legal nu și-a dat acordul, iar intervenția ce necesita transfuzie de sânge era în mod evident în favoarea pacientului, cadrele medicale au acționat ca la carte, declinând competența unei comisii de arbitraj care, în prezența familiei dar și a avocatului acestora, a luat decizia că intervenția trebuie făcută. Pusă în fața acestei decizii, familia solicită transferul pacientului la un centru universitar, asumându-și riscul decesului datorat de o eventuală embolie pulmonară, risc specific mobilizării unui pacient cu fracturi la oase mari, precum femurul.

Să fim clar înțeleși, cererea de transfer venită din partea părinților a venit în contextul în care intervenția ortopedică era inevitabilă, la fel și transfuzia de sânge, în lipsa căreia riscul pentru pacientă fiind major. Deci parinții au luat această decizie, nu pentru a salva viața fiicei lor, ci pentru a o “salva”  de la transfuzie.

Ei, în acest punct survine decesul pacientei. Precizez din start că nu insinuez faptul că, în acest caz particular, decizia părinților a fost cea care a ucis-o pe această tânără, însă este vorba despre un principiu. Conform aceluiași medic Brădățan, directorul medical al clinicii, pacientul suferise multiple leziuni grave, oricare dintre acestea putându-i cauza decesul.

Aici se încheie mandatul cadrelor medicale care, din punct de vedere legal, au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a salva pacientul.

Din punctul de vedere al defecțiunilor de sistem însă, vreau să fac următoarele precizări. România este stat de drept. Stat de drept nu înseamnă numai că este condus prin puterea legii, înseamnă și faptul că legea te protejează, că este justă și că nu urmărește un scop ascuns. Spun asta pentru că este total inadecvat să se gândească, macar, cineva să-l urmărească penal pe subiectul unui drept pentru simplul fapt că și l-a exercitat în condițiile legii. Cu atât mai mult cu cât cultul Martorii lui Iehova, este unul recunoscut în România, deci era cunoscută opoziția acestora față de transfuzia de sânge. Aceste aspecte trebuiau lămurite foarte clar tot prin lege, nu trebuiau lăsate pe seama unor decizii luate in momente de criză.

Altfel spus, în timp ce eutanasierea asistată a bolnavilor aflați în fază terminală, adică a celor care nu mai pot dispune fizic de ei înșiși, dar care doresc să-și încheie viața mai repede din cauza unor suferințe greu de suportat, este interzisă, statul român îi recunoaște unui reprezentant legal dreptul de a refuza un tratament medical salvator pentru un pacient. Cu alte cuvinte, ca ființă umană nu ți se recunoaște dreptul de a-ți întrerupe propria viață, însă ți se recunoaște dreptul de a-i refuza altuia dreptul la viață.

Din punct de vedere religios, critic vehement decizia acestor părinți, dacă îi pot numi așa. Martorii lui Iehova au particularitatea de a fi foarte insistenți în a-ți “implementa” convingerile lor, aș putea spune chiar invazivi. Parcă mi-i și imaginez pe acești părinți la judecata divină justificându-și cele două posibile variante de a reacționa în astfel de cazuri. În loc să spună, “Yahve, studiind legea ta, am ajuns la concluzia că interzici transfuzia de sânge. Însă din dragoste pentru fiica nostră, pentru a-i salva viața, am luat asupra noastră această vină”, au ales să spună ” Yahve, fiica noastră a suferit un tragic accident, viața ei ajungând să depindă de o transfuzie de sânge. Deși prin vine îi curgea sânge din sângele nostru, noi nu numai că nu i-am donat noi sângele necesar salvării ei, dar ne-am și opus categoric ca alții s-o facă, lăsând-o în acest fel să se stingă cu demnitate. O demnitate doar de noi înțeleasă.”

Omule drag, dacă crezi într-un tiran, într-o divinitate arbitrara, discreționară și nedreaptă, te întreb. De ce îți dorești să trăiești o veșnicie în prezența lui? Iar dacă crezi într-un Dumnezeu al iubirii și al dreptății, află de la mine că El ne-a dat fiecăruia această viață ca să o trăim și ca să facem tot ce ne stă în putere pentru a o menține și pe a celorlalți. Cu atât mai mult pe a copiilor noștri. El Însuși a facut tot ce i-a stat în putință pentru a ne salva de la moarte. Cum ne-ar putea judeca pentru că i-am urmat exemplul?

Stimate martor al lui Iehova, cu tot respectul, te previn. Data viitoare când mă vei întâlni pe stradă, te rog să mă ignori. Nu ai NIMIC constructiv să-mi transmiți și cu siguranță nici nu vreau să am ceva în comun cu tine. “Mărturia” ta m-a convins. Tot ce m-ar fi putut interesa despre tine, știu deja .

PS. Probabil că și în acest caz se vor găsi unii care, tot pe Dumnezeu îl vor găsi responsabil și pentru moartea acestei tinere și nu pe părinții ei care în mod expres i-au refuzat dreptul la viață. Căci nu? Numai El putea face să se oprească pe calea ferată autoturismul în care s-a aflat această tânără. Vor spune că, așa a fost voia Domnului. Probabil, la fel consideră și părinții ei.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s