Tragicul eveniment întâmplat cu puțin mai mult de o săptămână în urmă în clubul Colectiv, a provocat o hemoragie masivă unei părți însemnate a societății. Demisia lui Victor Ponta, survenită încă înainte ca protestele din a doua zi să înceapă, a fost o primă mutare strategică. Împreună cu cea a lui Piedone, au reprezentat un act  de prim ajutor dat pieței, cele două demisii punând punct hemoragiei.

Urmând niște pași clar stabiliți, aș spune chiar ca la carte, clasa politică a reușit sa gestioneze cu succes această situație de criză în stilu-i deja cunoscut. Prin diversiune si manipulare. Ce-i drept, au beneficiat si de sprijinul “străzii” care, cu regret o spun, a capitulat prea repede. Mult prea repede.

Priviți individual, acești pași nu par a avea mare însemnătate. Însă, priviți în ansamblu, dau naștere unui tablou interesant.

Voi încerca sa fac o scurta cronologie a evenimentelor ce au succedat evenimentului din 30 octombrie.

  1. Imediat după tragicul eveniment, guvernul a decretat trei zile de doliu național. “Facebook-ul” s-a mobilizat într-un marș al tăcerii în memoria victimelor de la Colectiv. Până luni, inclusiv, a fost liniște. Societatea clocotește, clasa politică pune la punct strategia.
  2. Marți, este prima zi de proteste. Un număr considerabil de oameni ies în stradă atât în București, cât și în țară. Se cere demisia celor considerați responsabili de această tragedie. Cele mai des pronunțate nume sunt ale primarului sectorului 4,  prim-ministrului și ministrului de interne.
  3. Miercuri, conștienți deja că situația din stradă se va agrava pe zi ce trece, PSD face prima mișcare. După consultări cu Liviu Dragnea, Victor Ponta, acela care în repetate rînduri, s-a ținut cu dinții de scaunul de la palatul Victoria, înaintează demisia guvernului. Nu a fost un gest de asumare a răspunderii, a fost o urmare firească a conștientizării potențialului mișcărilor de stradă, a fost o acțiune de limitare a pagubelor. Împreuna cu demisia lui Victor Ponta a venit la pachet și demiterea lui Oprea, prin desființarea de drept a cabinetului. Și pentru ca succesul străzii să pară și mai mare, primarul sectorului 4 își dă și el demisia în aceeași zi, cerându-și scuze pentru modul nepotrivit în care a înteles să comunice public imediat după eveniment. În stradă, ziua de miercuri a reprezentat un punct de inflexiune, un maxim de exprimare a nemulțumirii. Strada a comunicat ca nu cele trei demisii nu sunt suficiente, a cerut mai mult. A cerut schimbarea până la capăt. Pe un ton categoric, a cerut schimbarea întregii clase politice. Domnul Dragnea anunță că alianța funcționează încă, iar pe cale de consecință, vor veni cu o propunere de prim-ministru. Opoziția, prin vocea doamnei Gorghiu, cere alegeri anticipate, ambele formațiuni lăsând astfel impresia că nu le interesează, că nu înțeleg, sau cel puțin că nu aud vocea străzii. Președintele Johannis, aflat la umbra mandatului, așteaptă rezervat reacții. Încep să aibă loc și primele rețineri în dosarul Colectiv, acestea fiind urmate invariabil de arestări preventive.
  4. Ziua de joi aduce un număr considerabil mai mic de oameni în stradă, dar totuși consistent. Președintele Johannis convoacă partidele la consultări, dar introduce și un element de noutate prin convocarea unui numar de reprezentanți ai străzii la Palatul Cotroceni. Acesta a fost un moment psihologic important, determinant aș spune chiar. Imediat, strada a arătat că nu este omogenă, ci dimpotrivă dezorientată. În susținerea acestei afirmații vine inclusiv lista cu nume vehiculate ca reprezentanți ai străzii. În Romania, populația este conectată la viața politică reală într-o măsură atât de mică încât, este în stare să se agațe cu disperare de orice idee cu care rezonează într-o anumită măsură. În această fază incipientă, strada nu știe ce vrea și este numai normal să se întâmple așa. Însă știe foarte bine ce NU mai vrea. PSD-ul face pasul înapoi, anunțând că, la nevoie, acceptă și varianta alegerilor anticipate. PNL-ul, precum un pick-up stricat, cere în continuare alegeri anticipate.
  5. Ziua de vineri, premergătoare sfârșitului de săptămână prevestește stingerea flăcării, stingerea unei speranțe. După consultările cu partidele parlamentare, președintele Romaniei simte nevoia să remarce public faptul că “este fără precedent” că niciunul dintre acestea NU a făcut o propunere pentru postul de prim-ministru, gest prin care transmite populatiei că a adus clasa politică la un consens. În timpul consultărilor cu reprezentanții străzii, președintele anunță că va merge în piață. Între timp, Piedone este reținut de către procurori și prezentat judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru abuz în serviciu și fals intelectual. Alături de el, mai sunt reținute și alte două funcționare din primărie. Într timp, în stradă s-au mai strâns doar aproximativ 5000 de oameni.
  6. Sfârșitul de săptămână îl găsește în Piața Universității pe președintele Johannis, venit duminică așa cum a promis. Din punctul meu de vedere, vizita acestuia a avut doar un rol simbolic. Tot la sfârșitul săptămânii trecute primarul Piedone a fost arestat preventiv.
  7. Am fost luni seara în Piața Universității în speranța că protestele vor continua. Am plecat de acolo constatând că revoluția a sucombat. La radio, aflu ca PSD și-a recăpătat curajul și l-a nominalizat pe Liviu Voinea pentru funcția de prim-ministru, propunere pe care domnul Johannis o găsește ca fiind rezonabilă. Pe fondul capitulării străzii, clasa politică s-a repliat.
  8. La momentul la care scriu aceste rânduri, în parlament au loc discuții aprinse pe tema oportunității introducerii a încă două zile libere, în speță, ziua de 8 martie si cea de 17 noiembrie. S-au întors la subiectele lor ieftine, semn că lucrurile au intrat pe făgașul normal.

Au circulat în aceste zile și câteva idei cu rolul de a disipa vinovăția.

a) Prima idee ce a apărut a fost cea conform căreia, toți am fi vinovați de această tragedie. Am văzut numeroase luări de poziție în acest sens, persoane mai mult sau mai puțin publice, cerându-și iertare victimelor. Înțeleg simțământul de culpă care-i încearcă pe unii acum, însă dacă iți pare sincer rău, nu lăsa lucrurile așa. Fă ceva să îndrepți lucrurile. Iar în al doilea rând, această asumare publică, va face ca vinovăția adevăraților vinovați să pară mai mică.

b) Am văzut, în mod special în media, că victimele de la Colectiv, au fost asociate eroilor. Cei care au decedat sau au fost răniți în clubul Colectiv, au în primul rând calitatea de victime. Faptul că printre ei s-au născut spontan și eroi, ne dă speranță că încă mai există spirit umanitar. Eroii sunt cei care se jertfesc pentru alții. Dacă toți cei de la Colectiv au fost eroi, ceea ce este fals oricum, pentru ce mai căutăm vinovați?

c) Iar în final, am auzit ideea că incendiul ar fi fost premeditat, susținătorii acesteia invocând tot felul de conspirații, fără să aducă măcar un indiciu pertinent, sau o probă. Și în acest din urmă caz, efectul este același, de disipare a vinei. Dacă avem de a face cu o crimă cu premeditare, sistemul corupt intră în umbră, trecând în plan secund.

Față de toate aceste aspecte, trag concluzia că strada a dorit răzbunarea și nu reforma. De ce? Pentru că răzbunarea îi implică pe ei, pe vinovații direcți, iar reforma ne implică pe fiecare în parte. Dacă vrem reformă, trebuie să facem eforturi, să încetăm a ne mai plânge că e greu să supraviețuiești într-un sistem corupt. Dacă vrem reformă, trebuie să fim și noi corecți la rândul nostru. Și nu doar azi. În fiecare zi de acum înainte. Ceea ce nu este confortabil deloc, este chiar neplăcut uneori. Văzând acum că s-a facut o brumă de dreptate pentru victimele incendiului de la clubul Colectiv, ne putem întoarce liniștiți la viața de dinainte de 30 octombrie, la “combinațiile” nostre, la înțelegerile noastre cu agentul de circulație, cu cel de la gardă, de la FISC, ISU, sau orice alt organ de control.

Le-am atras atenția autorităților că nu ne deranjează să fim călcați în picioare, vrem doar să nu mai fim omorâți. Sau, dacă totuși se întâmplă asta, măcar să nu mai fim omorâți în “colectiv”.

De fapt, dacă stai bine și te gândești acum la rece, parcă nici nu sunt prea mulți 27, 30, 48 și nici chiar 200 de morți, raportat la populația țării. Ce a ținut de mine am facut deja, în fond nu sunt eu Dumnezeu să pot face ceva pentru ca astfel de tragedii să fie evitate.

Dragii mei, dacă până la data alegerilor de anul viitor, această mișcare de stradă nu se va concretiza în cel puțin o variantă alternativă la actuala clasă politică, moartea celor 48 de tineri va fi fost în zadar. Reprezentanții politici actuali vor face tot ceea ce știu mai bine. Istoria stă mărturie în acest sens. Iar noi, noi vom aștepta următoarea tragedie. Că va fi ea într-o școală, într-o instituție de stat, sau poate într-o sală sportivă ori pe un stadion, rămâne să vedem.

Advertisements

One thought on “VIVAT CORUPȚIA! REVOLUȚIA A SUCOMBAT. PIAȚA A DORIT RĂZBUNARE, NU REFORMĂ.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s