Modul indulgent in care clientul roman accepta sa-i fie aplicata filosofia lui “las’ ca merge si asa”.


Va rog sa faceti abstractie de eventualele semnalmente de natura etnica pe care le-ati putea observa la subiectul acestui videoclip. Nu sunt xenofob sau rasist. Din punctul meu de vedere oamenii sunt egali indiferent rasa, nationalitate,sex, religie, cultura, etc. Motivul pentru care am realizat acest clip nu este legat de eventuale diferente pe criterii etnice, ci pentru a evidentia un tip de atitudine fata de munca, atitudine destul de des intalnita printre cei cu care, in diverse circumstante, fiecare dintre noi am intrat in contact. 

Aflat in drumul meu spre locul de munca, l-am observat saptamani la rand pe individul surprins in imagini in exercitiul functiunii. Acesta matura in fiecare dimineata un segment de trotuar aflat pe bulevardul Dimitrie Pompeiu. Mai exact, folosindu-se de o matura, indeprateaza de pe trotuar gunoaiele aruncate pe jos si frunzele cazute din copaci, limitandu-se la a le muta pe spatiul verde. Daca frunzele sunt binevenite acolo, intrucat ingrasa pamantul, situatia nu sta la fel in cazul gunoaielor. Exista si un efect colateral, hainele si plamanii trecatorilor sunt tapetati cu praful ce se ridica in aer, prestatorul neschitand nici un fel de retinere la apropierea acestora. Pubela din dotare nu are rolul de a colecta gunoaiele de pe strada, asa cum probabil ne-am fi asteptat. Rolul acesteia este de a transporta diverse lucruri personale.

In tot acest timp, asa cum se poate observa cu usurinta in videoclip, pe spatiul verde zac munti de gunoaie. Exemplul nu este nicidecum singular.  Pe langa multi alti angajati la curatenie, am vazut si vanzatori la chioscuri stradale, maturand intr-un nor de praf gunoaiele aflate pe trotuar in dreptul chioscului, dosindu-le pe sub masinile parcate in zona, direct pe strada, sau pe spatiile verzi. Totusi, nu vreau sa las impresia ca cei care au aruncat acele gunoaie pe jos, sunt in ochii mei de o calitate umana mai buna…

Asa cum afirmam mai devreme, este vorba despre o atitudine fata de munca, despre respectul de sine, respectul pentru ceea ce faci, respectul fata de ceilalti si, nu in ultimul rand, despre posibilitatea fiecaruia de a progresa in ceea ce face.

S-a facut de curand un an de cand m-am mutat, impreuna cu familia mea, in casa noua. Casa pe care am ridicat-o, pana la un punct, cu o echipa de muncitori. Inca mai gasesc prin curte cutii de bere, alte pet-uri sau pachete de tigari. Imi amintesc primele saptamani, cand am adunat saci intregi cu astfel de deseuri. Aceasta atitudine neglijenta si dezinteresata a fost manifestata de catre acestia in toate aspectele activitatii lor. Se intampla sa le cada mortar sau diversi adezivi/vopsele pe jos, nu s-au sinchisit nici macar o data sa curete. Le-au lasat acolo sa se intareasca pentru ca altcineva sa le curete ulterior. Au murdarit geamurile, faianta, usile, parchetul, nu i-a interesat. Curatenia la locul de munca, este un concept de care erau straini si sunt convins ca i-as fi insultat daca as fi deschis acest subiect.

Am vorbit pe acest subiect, cu prieteni care lucreaza in strainatate de ani de zile, in special in vest. Mi-au confirmat ceea ce banuiam si eu. Acolo nici nu-ti poate trece prin cap ca s-ar putea intampla asa ceva. Daca macar unul dintre aspectele acestea ar fi observat de catre beneficiar, fara a sta prea mult pe ganduri, acesta i-ar evacua pe muncitori de pe proprietatea lui cu ajutorul politiei.

Ma intreb acum, oare acesta sa fie motivul pentru care “meseriasii” de acest fel au ramas in tara? Chiar nu s-au gandit ei deloc la faptul ca eu, aflat la momentul respectiv in postura de client, i-as fi putut candva recomanda, sau cel mai probabil nu as fi facut-o, altor posibili clienti? Au ei atat de multi clienti incat sa-si permita sa-i trateze pe toti in acest fel?

Dar noi, noi de ce suntem atat de toleranti, atat de indulgenti fata de aceasta filosofie a lui “las’ ca merge si asa” pe banii nostri?

Cu totii am fost martori, macar o data in viata, la modul in care se desfasoara interventiile la infrastructura, cand zece – cincisprezece insi, sprijinind ustensile sau fiind sustinuti de utilaje, il supravegheaza tacticos pe cel care munceste, aflat intr-o minoritate descurajanta. Nu ma intelegeti gresit. Nu ma intereseaza faptul ca acestia “se descurca”, castigandu-si existenta fara a face mai nimic. Ma deranjeaza gandul ca patronul lor a luat atat de multi bani de la autoritatea publica locala, in niste conditii atat de relaxate in ceea ce priveste obligatiile asumate, incat isi permite sa tina detasati la o lucrare mai multi angajati, pentru o perioada mai lunga de timp, decat era necesar. Se ajunge astfel la stiuatii, deloc rare, in care, pentru o remediere ce in mod normal dureaza doua-trei zile, lucrarile sa treneze saptamani intregi, daca nu chiar luni de zile. Toate acestea se intampla pe banii nostri, ai contribuabililor si ne creaza tot noua un disconfort prelungit. De ce nu reactionam in niciun fel?

Modul in care ne facem treaba, merge inaintea noastra. Este principala noastra carte de vizita. Chiar si atunci cand nu suntem multumiti de ceea ce facem, este foarte important modul in care ne achitam de obligatiile asumate. Cum altfel ne-am putea imagina ca maine vom avea niste conditii de munca mai bune?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s