Cum se masoara nivelul de civilizatie in societate?


Am citit zilele trecute un articol scris recent de domnul Liiceanu, ca replica la o afirmatie facuta de papa Francisc si anume la: Căci este adevărat că nu trebuie să reacționezi violent, dar dacă dl. Gasbarri – și papa l-a arătat cu mâna pe responsabilul cu călătoriile papale care se afla lângă el –, la care țin foarte mult, spune o grosolănie despre mama mea, trebuie să se aștepte să primească un pumn! Este normal! Este normal! .

Domnul Liiceanu a facut o analiza asupra agresivitatii fizice ca raspuns la provocare.

Am extras din intreaga relatare un singur fragment, care mi s-a parut interesant si pe care voi folosi ca punct de plecare in expunerea mea.

Acesta este: „Astăzi, gradul de civilizație al unei societăți se măsoară exact după succesul pe care ea îl obține în educarea rezistenței la provocare a fiecărui membru al societății. Un individ e cu atât mai civilizat cu cât reușește să-și inhibe mai eficace riposta agresivă. În franceză există o expresie, se faire violence, „a te constrânge”, a-ți ține în frâu pornirile și emoțiile, a te abține, a te înfrâna, a te violenta pe tine, pentru a nu întoarce violența în afară.” – Gabriel Liiceanu

Voi alatura textului si definitia termenului civilizatie, asa cum este el explicat in DEX.

Astfel, conform DEX, civilizatia reprezinta „Nivel de dezvoltare materială și spirituală a societății dintr-o epocă dată, a unui popor, a unui stat etc.; cultură (materială sau spirituală); p. ext. nivel înalt de dezvoltare a unei societăți.” –sursa dexonline.ro

Nu voi aborda tema agresivitatii si a violentei fizice, care este suficient tratata de domnul Liiceanu. Ma voi concentra pe concepte precum civilizatia si agresivitatea psihica, sau cea emotionala.

Nu pot imbratisa ideea ca gradul de civilizatie al unei societati se masoara dupa succesul pe care aceasta il obtine in educarea rezistentei la provocare.

In primul rand, recurgerea la violenta fizica mi se pare forma de manifestare cea mai de jos in ceea ce priveste nivelul de civilizatie. Daca societatea se rezuma la a-si educa membri sa-si suprime impulsul de a raspunde prin violenta fizica, inseamna din start ca a esuat. Ar putea avea succes in a elimina partial aceasta forma de agresivitate, insa drumul spre civilizatie esta abia la inceput. O societate civilizata are intelepciunea de a promova toleranta, diplomatia, buna convietuire , multiculturalismul. Civilizatie inseamna si dezvoltare spirituala si culturala, inseamna verticalitate, inseamna valori si implicit respect fata de acestea. Intr-o societate cu adevarat de succes, nu vad unde si-ar gasi locul aceasta provocare la care trebuie sa reziste individul. Este cumva un fel de test? Care este rolul ei? Care este natura acceptata si care sunt limitele acestei provocari? Neglijand sursa conflictului in aceasta ecuatie, statul nu face altceva decat sa legitimeze celelalte forme de violenta. Pe cea psihica sau pe cea emotionala. O societate civilizata este, in opinia mea, aceea in care doi oameni, care nu au nimic in comun din punct de vedere cultural, religios, profesional, etc, stau la aceeasi masa si isi spun unul altuia punctul de vedere fara ca macar sa ridice vocea unul la celalalt, manifestand intelegere fata de punctul de vedere al celuilalt, inclusiv pe subiectele in care acesta contravine alui tau. Ori, insulta, batjocorirea, instigarea, nu pot reprezenta un mod diplomatic de a comunica dezaprobarea ta fata de modul de gandire al celuilalt. Statul, ca titular al monopolului asupra violentei fizice legitime, nu trebuie sa asiste pasiv la batjocorirea de catre o cultura a valorilor alteia, lasand astfel ca tensiunea sa escaladeze pana la un nivel la care efectele dezastruoase s-au produs deja. Trebuie sa admitem ca oricat de mult efort se va face pentru a-i educa pe membri societatii sa nu raspunda agresiv indiferent de forma si intensitatea provocarii, vor exista totusi exceptii care nu se vor lasa educate in acest sens.

Si in aceasta situatie, tocmai exceptiile stau la baza conflictului. Teroristul este acea persoana ajunsa printr-un mod sau altul la extrema, o persoana cu care nu poti negocia, careia nu-i poti pune conditii, pe ratiunea careia nu te poti baza si ale carei actiuni cu greu le poti anticipa. Pe acest om nu-l mai leaga nici o valoare de lumea in care traim, nu are nimic de pierdut. Cei carora le-a fost alimentata si o convingere religioasa eronata, au iluzia unei recompense in viata de apoi, ceea ce le da o motivatie nociva.

Ce interes poate avea societatea civilizata ca, printr-un dispret continuu fata de o alta civilizatie, sa dezvolte acest spirit extremist printre o parte din membrii celei din urma? Este batjocura, terapia pentru a elimina tendintele extremiste din societate? Ce folos a adus pana acum aceasta abordare? In afara de moarte, deseori lasand hazardul sa aleaga victimele, si de o nesiguranta sadita in randul populatiei, nu am observat si un efect pozitiv.

In plus, nu pot sa nu constat dubla masura cu care cantareste astfel de situatii societatea occidentala. Exista, pe de o parte discriminarea pozitiva, a carei beneficiari sunt inclusiv, spre exemplu, minoritatile sexuale dar fara a ne limita la ele, iar pe de alta parte indiferenta deplina fata de discriminarea negativa care afecteaza alte categorii sociale. Cum sunt in cazul de fata comunitatile religioase. Astfel, daca, pe de o parte ti se pune pumnul in gura nepermitandu-ti-se nici macar sa faci referire in spatiul public la orientarea sexuala a cuiva, pe de cealalata parte iti este permis sa batjocoresti valori religioase, verbal sau vizual, pana la limita grotescului. Si asta nu oricum, ci prin presa, deci cu audienta maxima.

Prezinta domnul Liiceanu si un caz intamplat in Bucuresti, caz pe care-l cunoasteam si eu din presa. În schimb, mi-a rămas în minte cazul petrecut în blânda noastră capitală în urmă cu câțiva ani. Un șofer i-a făcut observație unui tânăr care, la stop, a deschis geamul mașinii și și-a golit scrumiera în stradă. Acesta era cu încă trei prieteni. S-au dat jos cu toții din mașină și l-au bătut cumplit pe cel care, prin mustrarea lui, „îi provocase”. Omul a murit în drum spre spital. Era medic.”

Acest exemplu are anumite imperfectiuni in conextul situatiei explicate. Eu inteleg prin provocare, acea atitudine prin care cineva ma insulta pe mine sau pe cineva drag, prin care batjocoreste valori importante pentru mine, sau care savarseste in public gesturi sau fapte de natura sa afecteze ordinea publica. In nici un caz nu voi putea considera ca fiind provocare atentionarea verbala a unui individ care a incalcat legea. Cu atat mai mult in cazul de fata cand, respectivul individ ii dispretuia pe toti cei aflati in zona, deversand pe domeniul public alaturi de mizeria din scrumiera, pe cea de caracter.

Constat cu tristete ca se naste printre noi o generatie lipsita de repere, lipsita de valori. O generatie al carei unic obiectiv este bascalia si ridiculizarea tuturor valorilor existente. O generatie care promoveaza o identitate unica, fara diferente de opinie, de gandire, de cultura, de religie (daca mai e cazul), de gen, etc.

Consider ca o mare influenta in acest sens o are si sistemul de institutionalizare a copiilor de la varste din ce in ce mai fragede. Ceea ce ii facea diferiti pe copii, educatia primita in familie, dispare usor, usor. Scoala le va spune ce e bine si ce nu, in ce dumnezeu sa creada si in ce fel sa o faca, asta daca va mai exista asa ceva.

Eu interpretez succesul unei societati prin capacitatea acesteia de a media divergentele in fazele lor incipiente, nu in cele terminale. Chiar si cel mai lipsit de violenta exponent al acestei societati are un punct limita, care daca ii va fi depasit, acesta nu va mai tine cont de civilizatie, de educatie, de morala sau de lege. Este acea reactie naturala, ultimul bastion de rezistenta al demnitatii umane. Daca-i suprimam si acest gest reflex, individul dispare ca fiinta umana si devine o masina . Emotia, alaturi de liberul arbitru si responsabilitatea faptelor, reprezinta caracteristici esentiale care ne deosebesc de masini.

Da, intr-o societatea formata din masini, rezistenta la provocare este maxima, pentru ca o masina nu are sentimente, nu are valori pe care sa le pretuiasca si sa le apere. Omul insa, nu poate fi programat. Iar drepturile lui fundamentale nu se rezuma la cel de viata. Are dreptul de a nu-i fi incalcata demnitatea, are dreptul de a se identifica cu el insusi, dreptul la identitate personala si de grup, are drept la viata privata.

Articolul la care am facut referire poate fi citit urmand link-ul de mai jos.

http://www.contributors.ro/cultura/un-papa-care-da-cu-pumnul/

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s