Nu mi-aș fi închipuit acum 20 de ani că România va ajunge să dezbată ipoteza de a avea un președinte fost condamnat penal

Nu mi-aș fi închipuit acum 20 de ani că România va ajunge să dezbată ipoteza de a avea un președinte fost condamnat penal

Mă sperie de-a dreptul ipoteza ca țara mea să fie condusă de un fost condamnat penal. Încă din adolescența mea, am învățat respectul pentru lege, în mod special pentru cea penală. Astăzi, suntem foarte preocupați de drepturile condamnaților penal. Nu ne limităm la drepturile lor pe perioada de detenție, ne preocupă și parcursul lor într-o carieră politică, diplomatică chiar. Am scris pe republica.ro, despre perspectiva ca în România să poată candida, pentru cele mai înalte demnități publice în stat, persoane ce au suferit condamnări penale. Ca cetățean al acestui stat, mă opun public acestei perspective.

Leave a comment